Explozia produsă luni dimineață în centrul Manhattanului a fost o "tentativă de atac terorist", a afirmat primarul metropolei americane, Bill de Blasio, într-o declarație de presă, transmit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

Deflagrația a fost declanșată de un bărbat de 27 de ani, identificat ca Akayed Ullah, care purta fixat pe corp "un dispozitiv exploziv rudimentar", a precizat șeful poliției new-yorkeze, James O'Neill.

Suspectul, care are "răni și arsuri pe corp", a fost arestat, a precizat O'Neill.

Alte trei persoane fost rănite, dar viețile nu le sunt în pericol, au anunțat serviciile de pompieri.

Potrivit AFP, suspectul ar fi un uzbec care a recunoscut că a jurat credință organizației jihadiste Statul Islamic.