Premierul libanez Hassan Diab a anunțat luni seara demisia cabinetului său, după explozia devastatoare din portul Beirut.

Premierul a spus că explozia este rezultatul corupției endemice, notează HotNews. Suntem alături de oamenii care cer judecarea celor responsabili pentru această ”crimă”, a declarat Diab.

Demisia guvernului vine după ce patru membri ai cabinetului și-au anunțat deja demisia, pe fondul protestelor anti-guvernamentale din Beirut, ce au urmat catastrofei din port.

Cel puțin 160 de persoane au murit și peste 5.000 de oameni au fost răniți din cauza exploziei unui depozit în care erau depozitate circa 2.700 de tone de nitrat de amoniu.

Pentru mulți libanezi, explozia a fost ultima picătură dintr-o criză prelungită determinată de prăbușirea economiei, corupția endemică și guvernarea ineficientă și disfuncțională, așa încât au ieșit în stradă pentru a cere schimbări radicale.

Cabinetul de miniștri tehnocrați fusese format pe 21 ianuarie și învestit cu vot de încredere în parlament la 11 februarie, amintește Agerpres. Guvernul lui Diab a fost susținut de majoritatea parlamentară condusă de Mișcarea Patriotică Liberă (FPM, pro-prezidențială) și tandemul șiit Amal-Hezbollah. Partidele taberei pro-occidentale au refuzat să participe la guvernare și s-au alăturat opoziției.