Fost șef de campanie al lui Trump a făcut lobby pentru un oligarh rus, apropiat al lui Putin
Un fost șef al campaniei lui Donald Trump a oferit consultanță unui miliardar rus cu scopul secret de a promova interesele lui Vladimir Putin, scrie presa americană.
Paul Manafort, un lobbyist care a condus timp de circa cinci luni campania lui Trump, ar fi propus o strategie de anihilare a opoziției anti-ruse din fostele republici sovietice în urmă cu un deceniu, potrivit Associated Press.
Manafort a confirmat că a lucrat pentru Oleg Deripaska, un oligarh rus considerat un apropiat al lui Vladimir Putin, dar a negat că scopul acelui contract de consultanță a fost promovarea intereselor Rusiei.
„Am lucrat cu Oleg Deripaska în urmă cu aproape un deceniu, reprezentându-i interesele de business și personale în țările în care avea investiții. Munca mea pentru domnul Deripaska nu a implicat promovarea intereselor politice ruse”, a spus Manafort într-o declarație trimisă de un reprezentant al său către CNN.
Un purtător de cuvânt al lui Deripaska, care controlează cel mai mare producător de aluminiu din lume, a confirmat pentru CNN că Manafort a furnizat „servicii de consultanță pentru investiții”, fără a oferi detalii suplimetare.
Potrivit AP, Manafort a semnat un acord de 10 milioane de dolari cu Deripaska în 2006, dar este neclar cât din obiectul acelui contract a fost îndeplinit. Manafort și Deripaska au avut o relație de afaceri cel puțin până în 2009.
Manafort a fost președintele campaniei electorale a lui Donald Trump din martie până în august 2016, dar a demisionat după ce AP a dezvăluit că el a coordonat o operațiune secretă de lobby pentru partidul filo-rus condus de Victor Ianukovici.
Un parlamentar ucrainean a spus că Manafort ar fi încercat să ascundă o plată ilegală de 750.000 de dolari făcută de partidul lui Ianukovici, care a guvernat Ucraina până în 2014. Manafort a recunoscut relația cu Ianukovici, dar a negat primirea oricăror compensații bănești.
Consultanții politici ai lui Trump sunt în prezent investigați de FBI și sunt subiectul a două anchete ale Congresului, notează BBC. Aceste anchete încearcă să descopere dacă campania actualului președinte și cei care au luat parte la aceasta au avut legături cu reprezentanți ai administrației ruse pentru a afecta imaginea oponentei lui Trump, Hillary Clinton – o critică acerbă a lui Putin.
Comentarii