Germania încurajează crearea unei armate europene, potrivit unui raport al Guvernului de la Berlin. Armata celor 28 de state membre UE ar urma să aibă un sediu și planuri militare comune.

Informația ar putea influența campania dinaintea referendumului privind relația Marii Britanii cu UE, care va avea loc pe 23 iunie. Leave Campaign va avea acum mai multă muniție în sprijinul pledoariei sale pentru Brexit.

Financial Times, preluat de ibtimes.co.uk, notează că raportul în care este expusă politica guvernamentală privind această chestiune este "unul dintre cele mai semnificative" pentru Germania din ultimii ani, având în vedere că Berlinul s-a exprimat mult timp doar la nivel declarativ privind formarea unei uniuni europene a apărării. Documentul strategic ar fi trebuit să fie publicat cu puțin timp înainte de 23 iunie, dar a fost amânat pentru luna iulie.

Potrivit publicației, raportul guvernamental prezintă pașii în vederea "coordonării treptate a mozaicului de armate naționale din Europa" și a lansării unei cooperări permanente în cadrul unor structuri comune ale statelor membre UE. Printre inițiativele propuse se numără și întărirea capacităților de apărare împotriva războiului cibernetic.

O altă propunere vizează relaxarea restricțiilor de după cel de-al doilea Război Mondial privind operațiunile armatei în Germania - o chestiune destul de controversată. Intervențiile armatei în cazul unor incidente violente în interiorul Germaniei au fost interzise de teama evocării practicilor din perioada nazistă. Documentul strategic, potrivit FT, urmărește să pună capăt acestei interdicții, în contextul "caracterului și dinamicii amenințărilor actuale și viitoare la adresa securității".

"Germania este dispusă să se alăture, în mod decisiv și în mod substantial, ca o forță motrice în dezbaterile internaționale (...) să-și asume responsabilitatea și leadership-ul", se arată în document.

Financial Times notează că raportul guvernamental pledează pentru "utilizarea tuturor posibilităților" permise de tratatele UE, precum stabilirea unei cooperări aprofundate între statele membre care doresc acest lucru, crearea unui comandament militar civil comun pentru operațiunile UE, un consiliu al miniștrilor apărării și o mai bună coordonare privind producția și schimbul de echipamente militare.

De asemenea, documentul strategic guvernamental menționează rolul NATO într-o armată europeană.