Parlamentul britanic va avea dreptul de a respinge orice acord încheiat între Guvern și Uniunea Europeană, a recunoscut Guvernul, dar această intervenție poate avea loc doar după ce articolul 50 este invocat.

Guvernul condus de Theresa May, care până acum a evitat să dea motive Parlamentului să dezbată intenția de părăsire a UE, a recunoscut că este „foarte posibil” ca parlamentarii să voteze acordul, după ce negocierile vor fi terminate. 

Declarația a declanșat imediat o dezbatere privind posibilele consecințe, scrie The Independent, inclusiv o apreciere a lirei sterline. 

Guvernul a refuzat până acum dreptul Parlamentului de a decide înainte de invocarea articolului 50 din tratatul de la Lisabona, care stabilește modalitatea prin care un stat poate părăsi blocul european, ceea ce a dus la mutarea disputei la Înalta Curte de Justiție.

Parlamentul va trebui să ratifice acordul negociat cu oficialii de la Bruxelles, potrivit unui avocat al Guvernului, ceea ce înseamnă că membrii Camerei Comunelor și Camerei Lorzilor ar putea măcar amenda înțelegerea dacă se opun unor prevederi cheie privind comerțul, imigrația sau alte domenii. Pe de altă parte, Marea Britanie s-ar putea trezi afară din Uniunea Europeană fără nici un acord. 

Procedurile de părăsire a Uniunii nu mai pot fi oprite odată ce au fost declanșate. Statul care a invocat articolul 50 iese din UE după cel târziu doi ani, sau chiar mai devreme în caz că negocierile sunt finalizate mai repede. 

Mai mulți reclamanți au cerut la Înalta Curte a Angliei ca Guvernul britanic să obțină acordul Parlamentului înaintea începerii negocierilor pentru retragerea din UE. Reclamanții spun că drepturile cetățenilor, potrivit unei legi emise de Parlament în 1972, pentru aderarea Regatului Unit la UE în 1973, nu pot fi retrase unilateral de către Guvern. De cealaltă parte, Guvernul dorește să facă uz de așa-numita „prerogativă regală”, un drept istoric de decizie.