Marea Britanie își va înainta propunerile pentru rezolvarea obligațiilor sale financiare față de Uniunea Europeană până la Consiliul European din decembrie, a declarat duminică ministrul de Finanțe, Philip Hammond.

Precizarea lui Hammond vine după ce liderii UE i-au transmis vineri premierului britanic, Theresa May, că mai e mult de muncă pentru a debloca negocierile privind Brexit-ul, blocul comunitar reamintind de termenul limită, stabilit pentru începutul lui decembrie, până la care șefa Guvernului de la Londra trebuie să facă propuneri privind factura ieșirii din UE, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

"Vom înainte propunerile noastre Uniunii Europene la timp pentru Consiliu", a spus Hammond la postul de televiziune BBC.

Vineri, Theresa May s-a întâlnit cu liderii europeni cu ocazia summitului UE pe teme sociale, de la Göteborg, în Suedia.

Factura pentru Brexit este un subiect asupra căruia Londra și Bruxelles nu au reușit să ajungă la un compromis până acum. În timp ce europenii au calculat factura la peste 60 de miliarde de euro, britanicii au spus că sunt dispuși să dea circa 20 de milairde de euro.

Recent, Theresa May a dat de înțeles că e dispusă să ofere mai mult.