Candidata democrată Hillary Clinton și-a exprimat speranța că Donald Trump va fi un președinte de succes pentru toți americanii.

UPDATE

Președintele Barack Obama l-a felicitat pe președintele ales, Donald Trump, pe care l-a invitat joi la Casa Albă pentru a discuta despre ”o tranziție de succes” a puterii.

Obama a reamintit de divergențele avute cu Trump, dar a explicat că așa s-a întâmplat și în 2008 cu președintele Bush, dar acesta din urmă i-a asigurat o tranziție lină la Casa Albă, lucru pe care-l va face și el acum.

”Cu toții ne dorim ceea ce este mai bine pentru această țară”, a spus Obama, îndemnând la unitate și respect pentru instituțiile americane.

”Important este să mergem înainte”, a mai spus președintele, într-un discurs în care i-a încurajat pe cei învinși să nu renunțe să lupte pentru ”ceea ce este corect”.

+++

În prima reacție după scrutin, Hillary Clinton a mulțumit celor care i-au fost alături și a spus că americanii îi datorează ”o minte deschisă” viitorului președinte, precum și șansa de a dovedi că va fi un președinte bun.

Candidata democrată s-a arătat dispusă să lucreze împreună cu Trump ”pentru binele acestei națiuni”.

Ea le-a mulțumit și femeilor care au susținut-o, subliniind că, până la urmă, o femeie va ajunge la Casa Albă, mai curând decât cred mulți.

După discursul lui Hillary Clinton, va urma o declarație a președintelui Barack Obama, cu privire la victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale americane.