Aflat în vizită luni, pentru prima dată, la Calais, în nordul Franței, președintele Francois Hollande a declarat că imensa tabără improvizată, cunoscută sub numele de "Jungla de la Calais", trebuie să fie "desființată complet și definitiv".

"Situația de aici este inacceptabilă și toată lumea știe asta. Trebuie să desființăm tabăra complet și definitiv", a afirmat ferm Holland, la Calais, unde trăiesc aproximativ 10.000 de migranți.

În plus, Hollande a cerut Londrei să își asume rolul și să se implice în gestionarea migranților de la Calais, dat fiind că majoritatea solicitanților de azil aflați la Calais, sosiți din Siria, Afganistan sau Irak, vrea să ajungă în Marea Britanie.

"Vreau să-mi exprim hotărârea de a vedea autoritățile britanice luând parte la efortul umanitar pe care Franța îl depune aici și va continua să-l depună și în viitor", a subliniat Francois Hollande.

"Faptul că Regatul Unit a luat o decizie suverană nu-l exonerează de obligațiile sale în raport cu Franța", a adăugat el, făcând aluzie la votul asupra Brexit și la acordurile bilaterale de la Touquet, care au deplasat la Calais frontiera britanică.

Președintele francez a sosit cu elicopterul într-o vizită de câteva ore la Calais. Acesta se va întâlni cu forțele de ordine, actori economici și reprezentanți ai unor asociații, însă nu va intra în "Jungla", de unde mii de imigranți urmează a fi evacuați și unde tensiunile sunt puternice.

Hollande este însoțit de miniștrii de interne, Bernard Cazeneuve, al locuințelor, Emmanuelle Cosse, și al transporturilor, Alain Vidalies.

Situația umanitară s-a degradat semnificativ în tabăra suprapopulată de la Calais, ai cărei ocupanți încearcă tot mai des să treacă Marea Britanie, în pofida riscurilor: 12 imigranți au murit în zonă de la începutul anului, dintre care cinci loviți de vehicule în apropierea portului.

Guvernul francez a declarat recent că se angajează să desființeze Jungla de la Calais până la venirea iernii și să-i redistribuie pe imigranți în centre de primire dispersate în toată Franța.