Cel puțin 79 de persoane au fost ucise și peste 130 rănite la primele ore ale dimineții de duminică într-un atentat sinucigaș la Bagdad revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic.

UPDATE 4/03

Numărul morților a depășit 200.

+++

Ultimul bilanț al autorităților irakiene: 165 de morți și 225 de răniți.

Guvernul a decretat trei zile de doliu național.

UPDATE

125 de persoane, inclusiv 25 de copii, și-au pierdut viața în atentat. Cel puțin 147 au fost răniți.

+++

Este cel mai sângeros atentat din capitala irakiană din acest an.

Atacul a avut loc pe o stradă comercială din cartierul Karrada unde numeroși locuitori merg la cumpărături înainte de sărbătoarea care marchează sfârșitul lunii sacre musulmane a Ramadanului, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne, Saad Maan, a declarat că explozia a fost provocată de o mașină capcană aruncată în aer în apropierea unui restaurant. Mai multe magazine au fost incendiate în urma deflagrației, a mai spus el.

Într-un comunicat difuzat de SITE, centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste, Statul Islamic, grupare radicală sunnită, a transmis, de asemenea, că unul dintre combatanții săi a aruncat în aer o mașină capcană în apropiere de o adunare a șiiților, o comunitate musulmană majoritară în Irak și considerată eretică de către Statul Islamic.

Atacul survine la o săptămână după ce ISIS și-a pierdut fieful Fallujah, reintrat la 26 iunie sub controlul trupelor guvernamentale după o ofensivă de mai multe săptămâni.

Atentatul arată că gruparea extremistă reușește în continuare, în pofida înfrângerilor suferite în ultima perioadă, să lovească prin atentate extrem de sângeroase.

Statul Islamic, care a revendicat numeroase atentate la Bagdad și în alte orașe din Irak, a ocupat în 2014 zone semnificative, însă de atunci a pierdut teren în fața forțelor guvernamentale.