Iranul l-a eliberat pe Jason Rezaian, corespondentul publicației The Washington Post, dar și alți trei americani. Iranul așteaptă un raport bun în privința programului nuclear și ridicarea sancțiunilor. Ar fi vorba despre un schimb de prizonieri.

Iranul a eliberat patru cetăţeni americani de origine iraniană. Printre care s-ar afla şi reporterul Jason Rezaian de la Washington Post, care a și relatat despre eliberarea jurnalistului, citând oficiali iranieni.

Pe lângă jurnalistul Jason Rezaian, printre cei eliberați se mai află un fost puşcaş marin, un pastor și un om de afaceri.

The Washington Post a scrie că nu există nicio confirmare oficială din partea autorităților americane cu privire la eliberarea reporterului său.

agenția de presă iraniană Irna susține că este vorba despre un schimb de prizonieri și că Statele Unite vor elibera din închisoare șapte cetățeni iranieni.

Sancţiunile internaţionale impuse Iranului ar putea fi ridicate sâmbătă, după ce Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va prezenta raportul final asupra programului nuclear iranian. Afirmația aparține ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif, citat de Reuters.