Purtătorul de cuvânt al președintelui rus a confirmat miercuri că în luna ianuarie 2016 a primit un e-mail de la un consilier al lui Donald Trump în legătură cu un proiect imobiliar din Moscova, dar a precizat că nici nu a răspuns la mesaj.

Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a mai spus că nici nu a discutat cu șeful statului rus despre acest subiect, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Cotidianul The Washington Post a relatat săptămâna trecută că Michael Cohen, unul dintre consilierii cei mai apropiați ai lui Trump în domeniul afacerilor, îi trimisese un mesaj pe e-mail lui Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Putin, în care îi solicita ajutorul pentru un proiect imobiliar Trump Tower în Moscova.

''Pot confirma că prin mulțimea de e-mailuri a fost unul de la domnul Michael Cohen. Acest lucru s-a întâmplat într-adevăr'', a spus Peskov.

El a adăugat că Michael Cohen scrisese despre "o anumită companie rusă și anumiți oameni" care doreau să construiască un zgârie-nori în Moscova și aveau nevoie de ajutorul său pentru punerea în practică a proiectului. Dar Dimitri Peskov a precizat că cererea respectivă nu făcea obiectul activității sale și că un eventual răspuns la acel e-mail nu făcea parte din fișa postului său.