Olandezii se pronunță, astăzi, asupra Acordului de Asociere UE-Ucraina, într-un referendum important, atât pentru Kiev, cât și pentru Bruxelles. Un "nu" olandez ar putea arunca UE într-o nouă criză și i-ar oferi motive de bucurie lui Vladimir Putin.

UPDATE

64% dintre cei care au votat s-au pronunțat împotriva Acordului de Asociere și 36% ”pentru”, potrivit primului exit-poll publicat miercuri seara, după încheierea referendumului, de televiziunea publică Nos.

Rata de participare este de 29%. Dacă această rată se confirmă, referendumul nu va fi validat, deoarece este nevoie de o participare de 30%.

Marja de eroare a exit-poll-ului este de ±3%.

Potrivit unui alt exit-poll publicat de cotidianul Algemeen Dagblad, rata de participare ar fi de 32%. Și De Telegraaf scrie că participarea este de 32%.

+++

Olandezii sunt întrebați dacă trebuie ratificat Acordul de Asociere dintre UE și Ucraina, document pentru care sute de mii de ucraineni au demonstrat, în iarna 2013-2014, în Piața Maidan din Ucraina. Peste o sută de persoane au murit atunci, după escaladarea conflictului dintre protestatarii de pe Maidan și autoritățile ucrainene.

De la începutul acestui an, Acordul este în vigoare, cu titlu provizoriu, iar Guvernul și Parlamentul de la Haga l-au aprobat deja, ceea ce complică și mai mult votul din Olanda, notează Die Zeit.

Complicat este și contextul în care are loc referendumul. Președintele rus, Vladimir Puțin, este în continuare interesat ca europenii să se certe între ei. În plus, dorește pe mai departe să împiedice o apropiere între Bruxelles și Kiev.

Pentru mulți dintre cei care au demonstrat pe Maidan și în alte orașe din Ucraina, Acordul de Asociere a reprezentat o promisiune privind apropierea de Europa, din punct de vedere economic și politic.

Documentul implică o scădere a taxelor vamale, ridicarea unor restricții comerciale, precum și o ridicare, în viitorul apropiat, a vizelor de călătorie în statele UE pentru cele 45 de milioane de ucraineni. În schimb, Guvernul de la Kiev s-a angajat în implementarea unor reforme ample privind statul de drept și acțiuni decisive în lupta împotriva corupției omniprezente.

Drumul este lung, dar Acordul cu UE a dat speranțe ucrainenilor. Speranțe care s-ar putea nărui dacă olandezii vor respinge, astăzi, acordul. Un "nu” olandez ar arunca în aer și politica UE față de Ucraina.

Șampanie și destabilizarea Europei

Ministrul de externe de la Haga, Bert Koenders, a declarat că "Putin va lăsa șampania să curgă", în cadrul unui "nu” olandez. 

"Și ce dacă?”, a replicat Thierry Baudet. În cazul în care Puțin vrea să slăbească UE, "îl susțin din toată inima. Și eu vreau s-o destabilizez”, a spus unul dintre cei mai aprigi opozanți ai ratificării Acordului UE-Ucraina. "Acordul cu Ucraina este un simptom pentru boala numită UE", crede Thierry Baudet. Aroganța, imperialismul și idealismul naiv - toate erorile UE – se regăsesc în acest document, afirmă Baudet, directorul Forumului pentru Democrație, un mic institut independent din Amsterdam.

Pentru el, referendumul nu este despre Putin, sau despre Ucraina, ci despre destrămarea Uniunii. "Cine respinge tratatul, respinge UE", susține Baudet.

Dar nu toți cei din tabăra "nu” doresc destrămarea UE. Partidul Socialist, spre exemplu, respinge Acordul cu Ucraina, întrucât consideră că prin implementarea acestuia interesele americane și concernele multinaționale vor domina și mai mult politica europeană.

Precendentul respingerii Constituției europene

În iunie 2005, olandezii au surprins neplăcut UE, atunci când au respins într-un referendum textul care ar fi trebuit să fie Constituția spațiului comunitar.

Semnalul difuz dat atunci de olandezi în privința relației cu Bruxellesul nu a dispărut, mai ales că au venit și alte motive de nemulțumire, precum criza euro și răspunsul slab al autorităților europene la criza refugiaților.

Europarlamentarul socialist Dennis de Jong consideră că documentul va avea drept consecință expansiunea necontrolată a piețelor care va duce la creșterea șomajului și a sărăciei. Faptul că defilează alături de extremistul de dreapta Geert Wilders îl face să se simtă oarecum inconfortabil, dar scopul scuză mijloacele.

Tabăra "nu” beneficiază și de sprijinul lui Nigel Farage, liderul UKIP. În ultimul timp, Farage a călătorit de câteva ori în Olanda, o respingere a Acordului cu Ucraina putând să pregătească terenul pentru o retragere a Marii Britanii din UE, în urma referendumului din vară. 

Dacă adversarii acordului fac vâlvă și s-au implicat puternic în campanie, susținătorii sunt ceva mai reținuți. Autoritățile de la Haga consideră nu au nimic de câștigat, dacă pledează în favoarea Bruxellesului.

Chiar dacă a semnat, în capitala Europei, Acordul cu Ucraina, premierul Mark Rutte a avut o atitudine destul de reținută. El a preferat să scoată în evidențele avantajele economice oferite de o piață de 45 de milioane de locuitori.

Sondaj: Referendumul nu este despre Europa

Aproape jumătate dintre olandezii chestionați în cadrul unui sondaj Ipsos publicat marți au declarat că Acordul de Asociere deschide calea către aderarea Ucrainei la UE, notează Dutchnews.nl.

52% dintre respondenți nu consideră că referendumul este despre UE, 28% au spus că votul lor este unul anti-EU, iar 20% au precizat că votul lor va reprezenta un sprijin pentru uniune.

Sondajul arată că tabăra "nu” are în continuare un mic avans. 

Doar 56% sunt de părere că guvernul trebuie să țină cont de rezultatul referendumului. 

Rezultatul referendumului nu este obligatoriu, dar autoritățile nu prea au spațiu de manevră. O poziție contrară cetățenilor ar alimenta acuzațiile privind presupusele decizii nedemocratice din Europa.

Dacă vor câștiga adversarii Acordului, iar Haga va respecta rezultatul consultării populare, UE se va confrunta cu o nouă criză. În ambele cazuri, Vladimir Putin va avea motive de bucurie.