Norvegia, țară Schengen, reintroduce controlul la graniță pentru toate persoanele
Toți cetățenii, inclusiv cei din țările Uniunii Europene, vor fi controlați la intrarea/ieșirea în/din Norvegia, începând de la 1 mai 2017.
Norvegia a reintrodus acest control, indiferent de țara de proveniență a cetățenilor.
Controlul la intrarea/ieșirea în/din Regatul Norvegiei se aplică atât cetățenilor norvegieni, cât și tuturor cetățenilor străini, inclusiv cetățeni ai statelor membre UE și SEE.
Este vorba de măsuri de "control sistematic al persoanelor și al documentelor de identitate și de călătorie pentru toate persoanele care intră în sau părăsesc spațiul Schengen prin punctele de frontieră norvegiene", potrivit Ministerului de Afaceri Externe (MAE) român.
Măsura a fost impusă ca urmare a evaluărilor de risc de securitate și se menține până când autoritățile norvegiene vor aprecia că nivelul pericolului amenințărilor teroriste va fi suficient de redus, potrivit sursei citate.
Background
Schengen cuprinde 26 de state europene. Norvegia este membră Schengen, fără a fi membră a Uniunii Europene. În schimb, țări precum România sau Bulgaria, deși au aderat la UE, nu sunt încă acceptate în Schengen.
De ce Schengen
Un mic sat din Luxemburg, Schengen, dă numele său acordurilor care le vor permite treptat europenilor să călătorească fără a li se verifica pașapoartele la graniță.
În anul 1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a întâlnit cu
președintele de atunci al Franței, François Mitterand, la trecerea
frontierei Goldene Brenn din apropiere de Saarbrücken. Aici au luat
decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania și Franta.
Viziunea lor a condus într-o prima faza la un acord intre Germania, Franta, Țările de Jos, Belgia și Luxemburg, încheiat in 1985 pe nava "Astrid" pe raul Mosel, in dreptul micii localitati de frontiera Schengen din Luxemburg.
A urmat semnarea Conventiei de Implementare a Acordului Schengen, in data de 19 iunie 1990. În momentul intrarii in vigoare, în 1995, Acordul elimina controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și a
creat o singură frontiera externă unde controalele se desfășoară
conform unui set de reguli clare.
De asemenea, au fost stabilite reguli comune in
materie de vize, migratie, azil, precum si masuri referitoare la
cooperarea politieneasca, judiciara sau vamala.
Toate aceste masuri, impreuna cu Acordul
Schengen, Conventia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile si
declaratiile adoptate de catre Comitetul Executiv Schengen stabilit în
1990, precum si protocoalele si acordurile de aderare care au urmat
constituie acquis-ul Schengen.
Inițial, acquis-ul Schengen nu a făcut parte din
cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat însa odata cu semnarea Tratatului de la Amsterdam (2 octombrie 1997), intrat în vigoare la 1 mai 1999.
Un Protocol atasat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul
Schengen în cadrul legislativ și institutional al Uniunii Europene.
Începand cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislația comunitară și a fost transferat in noul Titlu IV al Tratatului Uniunii Europene, Vize, azil, imigratie și alte
politici legate de libera circulație a persoanelor.
Sursa: schengen.mai.gov.ro
de observator 30 Apr 2017 19:30