Ungaria a trimis UE o notă de plată în valoare de peste 400 de milioane de euro - pentru construcția gardurilor de la graniţele sale. Budapesta solicită Bruxellesului o parte din costuri, invocând "solidaritatea europeană".

În scrisoarea transmisă de premierul ungar, Viktor Orban, preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, se precizează că Uniunea Europeană ar trebui să plătească jumătate din costurile necesare pentru construirea gardurilor de la frontiera de sud a Ungariei, relatează Spiegel Online.

"Dacă vorbim de solidaritatea europeană, atunci trebuie să vorbim şi de protejarea frontierelor. Iar solidaritatea trebuie pusă în practică…Prin urmare, Uniunea trebuie să contribuie la costuri”, a declarat, la Budapesta, Janos Lazar, şeful de cabinet al premierului Orban.  

În toamna anului 2015, după declanşarea crizei refugiaţilor, autorităţile de la Budapesta au început construirea unor garduri de protecţie la graniţa cu Serbia și Croația.

Măsura nu a făcut decât să-I determine pe refugiaţii de pe aşa-numita rută balcanică să folosească alte ţări pentru a intra în Spaţiul Schengen.

Ulterior, ruta balcanică a fost blocată în urma acordului dintre Bruxelles şi Ankara.

La mijlocul lunii septembrie 2015, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat că Ungaria ar putea construi un gard şi la graniţa cu România, dacă refugiaţii vor încerca să intre pe teritoriul ungar, venind din România, potrivit itv.com.

Ulterior, şeful diplomaţiei de la Budapesta a revenit cu detalii, explicând că gardul pe care Ungaria plănuieşte să-l construiască la graniţa cu România va avea o lungime de 70 de kilometri.