În Europa și SUA apar noi cazuri de infectări cu noul coronavirus. În Italia, situația e la fel de rea, iar Spania îi calcă pe urme. Pandemia ar putea înceta în doi ani, crede șeful Institutului Robert-Koch din Germania.

Pandemia coronavirusului ar putea înceta în doi ani, a estimat președintele Institutului Robert-Koch, Lothar Wieler. Durata crizei va depinde și de rapiditatea elaborării unui vaccin. Lothar Wieler estimează că 60-70% din populația mondială va fi contaminată, vindecată și imunizată împotriva noului coronavirus.

  • Israel: În pofida sfaturilor date de autorități, israelienii și-au continuat viața obișnuită, ducându-se la supermarketuri, mall-uri și la plajă, astfel că autoritățile au decis să interzică deplasările care nu sunt importante și a suspendat transportul public nocturn. Ministerul sănătății a explicat că oamenii pot ieși din case doar pentru a cumpăra alimente și medicamente, pentru a se duce la muncă sau la medic. 

De miercuri, la Tel Aviv încep testările ”drive through”, derulate deja în multe orașe americane. Medicii speră să testeze circa 6.000 de persoane zilnic, relatează The Times of Israel. Astfel de testări vor fi și în Ierusalim, Haifa, Petah Tikva, Rishon Lezion și Beersheba. Aceste centre de testare vor funcționa non-stop. 

  • Europa a devenit noul epicentru al pandemiei, în timp ce în China sunt tot mai puține cazuri confirmate zilnic. Doctorii din Wuhan, orașul unde au apărut primele cazuri de infectare cu COVID-19 - spun că medicii europeni care greșeli similare cu ale lor, relatează Bloomberg. Principala greșeală semnalată: protejarea necorespunzătoare a personalului medical, așa cum s-a întâmplat și în China, ceea ce a dus la o rată mare de infectare în rândul medicilor și asistentelor. Din această cauză, în Wuhan, în primele săptămâni mii de medici și membri ai personalului medicani au fost infectați. Cel puțin 46 au murit. 
  • Italia a înregistrat din nou cifre sumbre: în 24 de ore au fost confirmate peste 3.500 de cazuri, iar 345 de persoane au murit. În total, 2.503 de italieni au murit de la declanșarea epidemiei dintr-un total de 31.506 de cazuri confirmate.
  • Cifre îngrijorătoare vin și din Spania, unde numărul deceselor se apropie de 500. Au fost 2.000 de noi cazuri confirmate într-o singură zi, astfel că numărul total se apropie de 11.200.
Premierul Pedro Sanchez a anunțat un pachet de măsuri în valoare de 200 miliarde de euro, pentru a ajuta economia afectată de epidemie. 
  • Și Iranul a raportat 135 de decese marți, apropiindu-se de un total de 1.000.
  • Întrebat dacă SUA se îndreaptă spre recesiune, Trump a spus că e posibil.
    Kevin Hassett, fost consilier economic al președintelui american, a declarat la CNN că ”șansele unei recesiuni globale sunt de aproape 100% în acest moment”. El a estimat că SUA ar putea pierde aproximativ un milion de locuri de muncă în aprilie. 
Câțiva angajați ai Departamentului de stat au fost testați pozitiv, a anunțat secretarul de stat Mike Pompeo.

Ultimele date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): 173.000 de persoane infectate și peste 7.000 de decese la nivel global. 

  • Cu peste 6.000 de infectări și 148 de decese, Franța ia măsuri dure, a căror respectare va fi verificată de 100.000 de soldați și funcționari.
  • Numărul oficial al cazurilor de COVID-19 în Marea Britanie e în jur de 2.000, dar testele au fost făcute doar pentru persoanele suspecte de îmbolnăvire, astfel că în realitate numărul lor este considerabil mai mare.
  • Emoții în Polonia, unde membrii Guvernului au fost în carantină după ce au participat la o ședință alături de un coleg infectat. Testele au ieșit negative, astfel că miniștrii au ieșit din carantină.

R. Moldova, Bosnia și statele Rio de Janeiro și Sao Paulo din Brazilia au decretat marți stare de urgență. 

Roland Garros se amână cel puțin până în septembrie din pricina COVID-19

  • Germania va permite intrarea pe teritoriul său doar pentru cetățenii Uniunii Europene și pentru persoanele care dețin permise de rezidență de lungă durată, Restricțiile vor fi în vigoare 30 de zile.