Eurodeputații solicită o accelerare a procedurilor deschise împotriva Ungariei și Poloniei în baza articolului 7 din Tratatul UE, considerând că situația statului de drept în cele două state nu s-a îmbunătățit.

Parlamentul European a adoptat joi o rezoluție care menționează că situația din Polonia și din Ungaria s-a deteriorat de la declanșarea procedurilor în baza Articolului 7, cerând înființarea unui mecanism permanent al UE privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale.

În dezbaterea de miercuri seară, unii eurodeputați au criticat lipsa de eficiență a procedurii, iar unii membri ai Parlamentului European s-au plâns că nu au putut participa la audieri, deși chiar legislativul UE a inițiat procedura.

Potrivit rezoluției votate joi, discuțiile UE cu Polonia și Ungaria nu au determinat încă aceste țări să se realinieze valorilor pe care se întemeiază Uniunea, ba chiar situația statului de drept în aceste state s-a deteriorat.

„Inițial, venisem aici cu intenția de a spune că în timp ce salutăm audierile organizate de Consiliu, suntem îngrijorați de lipsa de implicare a Parlamentului European și de următorii pași procedurali. Dar chiar nu vreau să mai vorbesc despre proceduri, așa că m-am răzgândit.

Vreau să vorbesc despre cât de rușinoase sunt toate acțiunile pe care le faceți împotriva propriei dumneavoastră țări, domnule (Viktor - n.r.) Orbán. Este o rușine ce faceți când vine vorba de locul pe care Ungaria îl merită în Europa. Este o rușine ce faceți libertății presei, libertății academice, libertății artistice, societății civile, tuturor tipurilor de libertăți”, a spus în plenul Parlamentului Ramona Strungariu, eurodeputat din partea Alianței 2020 USR-PLUS.

Parlamentul European remarcă totuși că audierile organizate de Consiliu în temeiul articolului 7 din Tratat nu sunt organizate în mod regulat, nici structurat și cere Consiliului să adreseze recomandări concrete țărilor în cauză, inclusiv termenele limită. „Eșecul Consiliului în a face uz efectiv de articolul 7 din TUE continuă să submineze integritatea valorilor comune europene, încrederea reciprocă și credibilitatea Uniunii în ansamblu”, susține rezoluția PE.

Ca urmare, rezoluția subliniază „nevoia stringentă” a unui mecanism al UE privind democrația, statul de drept și drepturile fundamentale, după un model deja propus de Parlament - o revizuire independentă anuală care evaluează, în condiții de egalitate, conformitatea tuturor statelor membre cu valorile Uniunii.

„Orice încercare de slăbire a sistemului judiciar, orice încercare de intimidare a judecătorilor este inacceptabilă, iar Parlamentul European o va combate cu fermitate”, a punctat și Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL și vicelider al grupului PPE din legislativul UE.

În prezent, singura cale de a penaliza un stat membru pentru încălcarea valorilor pe care se bazează Uniunea Europeană - libertate, democrație, stat de drept, respectarea drepturilor omului - este prevăzută în Articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană și poate duce la suspendarea dreptului de vot al statului respectiv în cadrul Consiliului.