Peste 60 de persoane și-au pierdut viața și peste 100 au fost rănite într-un atac atribuit unei grupări islamiste ce a avut loc împotriva unei academii de poliție din orașul Quetta, aflat în sud-vestul Pakistanului, relatează Reuters.

Atacul, care a durat mai mult de cinci ore, a avut loc în cursul nopții de luni spre marți și s-a lăsat inclusiv cu luare de ostatici. Câteva sute de polițiști se aflau în instituția de învățământ când s-a petrecut evenimentul.

După mai multe ore de schimburi de focuri de armă, un responsabil al provinciei a anunțat că armata i-a alungat pe atacatori și a securizat instituția.

Atacul a fost întreprins de către doi kamikaze, în timp ce un al treilea a fost împușcat în cap de către securitate.

Generalul Sher Afgan, comandantul forței paramilitare de contraofensivă Frontier Corps, a atribuit atacul unei facțiuni a grupării islamiste Lashkar-e-Jhangvi, aliată a talibanilor pakistanezi.

Atacul de luni noapte a fost cel mai sângeros atac din Pakistan de la cel petrecut tot în Quetta, la un spital, în luna august.