Martin Schulz, care a anunțat în acest an că revine în lupta politică din Germania din 2017, nu va candida pentru poziția de cancelar împotriva Angelei Merkel, relatează Der Spiegel fără a cita vreo sursă.

Martin Schulz, președintele în exercițiu al Parlamentului European, a decis să revină în politica germană de la începutul anului viitor, în condițiile în care Germania organizează alegeri parlamentare în septembrie.

Dacă va fi confirmată, decizia lui Schulz de a nu candida la șefia executivului de la Berlin ar netezi calea pentru candidatura liderului social-democraților germani, vicecancelarul Sigmar Gabriel, care ar urma să se confrunte cu actualul cancelar Angela Merkel, reprezentanta Uniunii Creștin-Democrate, relatează Agerpres.

Merkel va încerca să obțină al patrulea mandat de șef al executivului german. 

Conform Der Spiegel, care nu citează vreo sursă, Martin Schulz le-a mărturisit unor apropiați, înaintea Crăciunului, că nu se mai așteaptă să devină candidatul Partidului Social-Democrat german la funcția de cancelar.