Președintele Rusiei Vladimir Putin a recunoscut indepedența republicilor separatiste Donețk și Lugansk, și a cerut armatei ruse să intre în aceste teritorii, după ce acestea au pretins că au suferit agresiuni militare din partea Ucrainei.

UPDATE:

Președintele Vladimir Putin a ordonat luni seară armatei ruse "să mențină pacea" în teritoriile separatiste pro-ruse din Ucraina, cărora le-a recunoscut independența, înainte de a semna acorduri de ajutor reciproc care prevăd prezența de durată a forțelor ruse.

Două decrete ale președintelui rus cer Ministerului Apărării ca "forțele armate ale Rusiei să își asume funcții de menținere a păcii pe teritoriul" "republicilor populare" Donețk și Lugansk.

În aceste documente, fiecare de o pagină și publicate pe site-ul bazei de date rusești de texte legislative, nu a fost anunțat niciun calendar de desfășurare sau amploarea acesteia.

Rusia a desfășurat de mai multe săptămâni zeci de mii de militari la frontierele Ucrainei care, potrivit occidentalilor, sunt pregătiți să-și invadeze vecinul.

Recunoașterea independenței celor două teritorii a deschis calea către o desfășurare militară rusă la cererea acestora.

Vladimir Putin a semnat și acorduri de ajutor reciproc cu aceste două entități separatiste care, cu sprijinul Rusiei, luptă de opt ani împotriva forțelor armate ucrainene.

Potrivit textelor publicate pe un site al Camerei inferioare a parlamentului rus, Duma, acestea prevăd că părțile își vor asigura apărarea, împărți baze militare și își vor proteja frontierele în comun.

Acordurile, cu o durată de 10 ani, creează "temeiul legal pentru prezența" în aceste teritorii a "unităților militare ruse necesare menținerii păcii în regiune și asigurării unei securități de durată pentru părți", potrivit unei note explicative care însoțește aceste texte.

Documentele "prevăd obligațiile părților de a asigura asistență reciprocă în cazul în care una dintre părți este ținta unui atac" și "prevăd protecția comună" a frontierelor.

Aceste acorduri de prietenie și ajutor reciproc urmează să treacă marți prin Parlamentul Rusiei.  

*****************

Putin i-a informat de această decizie, telefonic, pe președintele Franței Emmanuel Macron și pe cancelarul german Olaf Scholz, cărora le-a transmis că va semna „în curând” decretul de recunoaștere a celor două republici.

"Vladimir Putin i-a informat în legătură cu rezultatele ședinței extinse e Cosiliului de Securitate al Federației Ruse, care a analizat situația curentă a regiunii Donbas în contextul deciziei Dumei de Stat privind recunoașterea Republicilor Populare Donețk și Luhansk”, a transmis Kremlinul, scrie News.ro.

Conducerile DPR and LPR au făcut apeluri de recunoaștere a suveranității, ca urmare a agresiunii militare a autoităților ucrainene, bombardarea masivă a teritoriului regiunii Donbas, care are ca rezultat suferința populației civile, a mai transmis Kremlinul.

Potrivit aceleiași surse, liderii german și francez ”și-au exprimat dezamăgirea în  legătură cu aceasă evoluție” și și-au exprimat ”disponibilitatea de a continua contactele”.

Ucraina neagă că ar avea vreun plan de a lansa o ofensivă militară împotriva regiunilor separatiste și spune că Rusia organizează acte de agresiune pentru a justifica o incursiune.

Kievul susține că semnarea decretului reprezintă o tactică a lui Vladimir Putin, care amenință că va implica Rusia și Ucraina într-un conflict militar.

Republicile separatiste revendică regiunile de est ale Ucrainei, Donețk și Lugansk, drept teritoriul lor, controlând însă doar aproximativ o treime din ele. Nu a fost imediat clar dacă Putin va recunoaște enclavele în granițele lor de facto sau va încerca să le extindă prin forță. 

Televiziunea de stat rusă a difuzat, luni, un videoclip cu liderii susținuți pro-ruși ai republicilor separatiste din estul Ucrainei care solicitau direct președintelui rus Putin să le recunoască independența.

Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a adoptat săptămâna trecută un apel adresat președintelui rus Vladimir Putin în favoarea acestei recunoașteri.

O recunoaștere de către Rusia a teritoriilor separatiste proruse din Donbas, în estul Ucrainei, ar constitui o ”încălcare grosolană a dreptului internațional”, a declarat atunci secretarul de Stat american Antony Blinken.

După ședința Consiliului de Securitate al Federației ruse, Putin a ținut un discurs despre lunga istorie a Rusiei și a fostei Republici Sovietice Socialiste Ucrainene sub conducerea comunistă în secolul al XX-lea. Putin a afirmat că Rusia a fost „jefuită” când Uniunea Sovietică s-a destrămat în 1991.

În discursul său, președintele rus a afirmat că Ucraina este o colonie a Statelor Unite cu „un regim marionetă” și a acuzat serviciile secrete occidentale că ajută Kievul să comită crime. Putin a spus că situația din estul Ucrainei (regiunile Donețk și Lugansk) este din nou critică, transmite Agerpres.

El a afirmat că o aderare a Ucrainei la NATO este o amenințare directă pentru securitatea Rusiei, subliniind că legea fundamentală a Ucrainei nu permite baze militare străine pe teritoriul țării.

Putin e încrezător că poporul rus îi va sprijini decizia. El a descris Ucraina ca o parte vitală a istoriei Rusiei.  

***************

„Recunoașterea celor două teritorii separatiste din Ucraina este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, a integrității teritoriale a Ucrainei și a Acordului de la Minsk”, a reacționat șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„România condamnă cu fermitate recunoașterea de către Rusia a regiunilor Donețk și Lugansk din Ucraina independente. Aceasta este o încălcare flagrantă a dreptului internațional, care trebuie să atragă cel mai sever răspuns al comunității internaționale”, a scris președintele Klaus Iohannis pe Twitter. 

Comunitatea internațională trebuie să sancționeze ferm, imediat și fără echivoc această decizie lipsită de responsabilitate a Rusiei, a mai spus șeful statului.

„România reafirmă și în acest context susținerea puternică pentru suveranitatea și integritatea teritorială ale Ucrainei și va acționa în coordonare cu partenerii și aliații săi pentru aplicarea măsurilor de răspuns potrivite”, a punctat Iohannis.

Mesajul este, de altfel, similar cu cel transmis de UE. „Uniunea Europeană și partenerii săi vor reacționa cu unitate, fermitate și hotărâre, în solidaritate cu Ucraina”, a spus Ursula von der Leyen.

”Uniunea Europeană va reacționa cu sancțiuni împotriva celor implicați în acest act ilegal”, a precizat președintele Consiliului European, Charles Michel.