UPDATE Londra: Un român este în stare critică. Accidente rutiere dn Germania, New Orleans și, ultimul, duminică, în Londra, sunt consemnate de presa internațională, deși autoritățile anunță că nu există indicii privind posibile atentate teroriste.

UPDATE Cinci români au fost răniți în incidentul auto de la Londra, iar unul dintre ei este în stare critică, conform Digi24.ro.

Conform ultimelor informații oficiale obținute de consulul României la Londra, care a luat legătura și s-a deplasat atât la spitale cât și poliție, cinci cetățeni români au fost răniți și transportați la unitățile spitalicești King’s College London și Royal London Hospital. Patru cetățeni români sunt internați, unul este în stare critică, trei sunt în stare stabilă, iar al cincilea cetățean român a fost externat, după acordarea de îngrijiri medicale.Autoritățile britanice continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele producerii incidentului - transmite Ministerul Român al Afacerilor Externe (MAE).

*****Știrea inițială

Cinci persoane au fost accidentate în sud-estul Londrei, după ce o mașină a lovit mai mulți pietoni, înainte de a se izbi de un zid din cartierul Bellingham, transmite Standard, citată de News.ro. Șoferul a fost reținut de polițiști. BBC relatează de asemenea despre incident.

Mașina a lovit pietonii în apropierea stației de autobuz Catford. Locuitorii din zonă spun că astfel de accidente sunt frecvente și acuză non-intervenția autorităților, pentru a găsi o soluție.

Germania: Heilderberg

UPDATE (ora 16:24)  
Șoferul masinii care a intrat în multime în Heidelberg ar fi un german în varsta de 35 de ani, pe numele căruia a fost emis mandat de arestare. Motivul atacului, în continuare neclar - scrie HotNews.ro, citând presa germană. Detalii aici.

Poliția germana a împușcat un bărbat care a intrat cu mașina în pietoni, sâmbătă, 25 februarie. Victime: o persoană care a decedat la spital și alte două persoane, rănite ușor. "În stadiul actual al anchetei, niciun indiciu nu arată că este vorba despre un (act) terorist", a subliniat poliția, potrivit AFP, citată de Agerpres. Suspectul a fost operat. "Nu există nicio informație suplimentară despre starea sa de sănătate", a continuat sursa. Potrivit jurnalului german Bild, bărbatul suferă de probleme psihiatrice. Autoritățile nu au oferit nicio informație legată de acest subiect, potrivit surselor citate.

SUA: un șofer beat a intrat cu o camionetă în mulțimea de la parada Mardi Gras

A rănit 28 de persoane, dintre care 12 au fost internate în stare critică. Printre răniți s-ar fi aflat și o polițiștă care asigura securitatea la paradă, transmite Reuters, potrivit News.ro. Agențiile citate au mai relatat că imaginile video au surprins haosul care a urmat accidentului, însă parada ”Krewe of Endymion” - cea mai mare și populară din sezonul Mardi Gras - a continuat pe străzile din New Orleans.