România nu resimte o presiune migraționistă crescută, a declarat, joi, vicepremierul Gabriel Oprea. Cu toate acestea, s-a decis să fie întărite măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, pentru a evitaa tragerea României în fluxul migraționist.

”Europa se confruntă în acest moment cu o criză a imigrației fără precedent, generată de persoane aflate în nevoie de protecție internațională, majoritatea provenind din Nordul Africii și Orientul Mijlociu, care se îndreaptă în special spre state membre ale spațiului Schengen. La nivel regional, această situație a creat o presiune migraționistă deosebită în zona sudică și sud-estică a Uniunii”, a afirmat, după ședința Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență, Gabriel Oprea.

El a precizat că, în prezent, România ”nu resimte o presiune migraționistă crescută, ca urmare a accentuării fluxurilor migratorii pe ruta Balcanilor de Vest”.

”Cu toate acestea, am cerut tuturor membrilor Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență să avem o atitudine responsabilă și să acționăm în mod preventiv pentru limitarea oricăror riscuri la adresa securității naționale, care pot fi generate de dinamica contextului regional actual. Am decis astăzi să întărim măsurile de securitate la frontiera cu Serbia, pentru a evita riscurile colaterale pe care le-ar reprezenta atragerea României în fluxul migraționist care afectează statele din vecinătate”, a anunțat Gabriel Oprea.

Vicrepremierul a amintit că România are o graniță de 546 de kilometri cu Serbia. ”În această zonă de frontieră vom intensifica măsurile de securitate, prin acțiuni comune, în sistem integrat”, a spus Oprea.

Totodată, s-a decis ca instituțiile abilitate să monitorizeze orice modificare a situației din regiune.

România are 6 centre de cazare cu o capacitate totală de 1.500 de locuri

Vicepremierul Gabriel Oprea a precizat că se analizează ”oportunitatea dezvoltării preventive a infrastructurii necesare pentru creșterea capacității de primire și gestionare a unui număr sporit de imigranți”. În prezent, România are șase centre regionale de cazare pentru solicitanții de azil, cu o capacitate totală de aproximativ 1.500 de locuri, rata de ocupare a acestora fiind în prezent de aproximativ 20%.


”Fenomenul migraționist este unul cu un impact deosebit în planul securității, în cel economic și social pentru toate statele europene. În fața acestei situații, pe lângă pragmatismul de care trebuie să dăm dovadă în protejarea propriilor interese de securitate națională, trebuie să demonstrăm solidaritate cu partenerii noștri europeni
(...) România este și trebuie să rămână un stat generator de securitate în regiune, așa cum ne impune statutul de membru al Uniunii Europene și al NATO”, a subliniat Gabriel Oprea.