Hans G. Klemm a depus, miercuri, jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, în prezența secretarului de Stat John Kerry și a ambasadorului desemnat al României în SUA, George Maior.

În discursul de la ceremonie, John Kerry a prezentat România drept un aliat de încredere al SUA, subliniind relația excelentă dintre cele două state și cooperarea în promovarea stabilității regionale și globale, potrivit unui comunicat de presă al ambasadei României în SUA. Secretarul de Stat a amintit de colaborarea din cadrul operațiunilor din Irak și Afganistan.

La rândul său, noul ambasador american a precizat că, în calitate de ambasador, se va concentra asupra dezvoltării relațiilor economice româno-americane. Totodată, Klemm a menționat eforturile de combatere a corupției din România, precizând că oferirea de asistență în acest domeniu va fi una dintre prioritățile mandatului său.