Grupul de hackeri Anonymous a lansat „Operațiunea ISIS” prin care anunță că ar fi atacat peste 5.500 de conturi de Twitter și Facebook ale activiștilor jihadiști. De asemenea, au anunțat că au transmis informații relevante Armatei libere siriene.

#OpISIS sau #OpParis sunt hashtag-urile folosite de hackerii Anonymous pentru informații despe războiul cibernetic pe care l-au declarat cu câteva zile în urmă activiștilor ISIS.

Anonymous au deja acces la mii de conturi social media pe care le aveau presupuși jihadiști, astfel că hackerii au făcut publice detalii personale ale celor care dețin aceste conturi. 

Recent, Anonymous a anunțat pe Twitter că a transmis Armatei Libere Siriene „200.000 de rânduri cu informații personale ale membrilor unui forum underground al ISIS (Daesh).

Războiul cibernetic a fost declanșat după atacurile teroriste de la Paris: "Anonymous din toată lumea o să vă vâneze și o să vă distrugă”, spune Anonymous într-un mesaj video destinat grupării teroriste ISIS, citat de presă.

În mesaj, o persoană purtând celebra mască Guy Fawkes, asociată cu gruparea Anonymous spune: „Vom lansa cea mai mare operațiune din toate timpurile împotriva voastră. Așteptați-vă la atacuri cibernetice masive. Războiul a început. Pregătiți-vă”.


În urma acestui mesaj, a existat, potrivit postărilor pe Twitter, și riposta din partea ISIS.

Astfel, pe un canal Telegram care le aparține hackerilor ISIS, teroriștii le-au trimis susținătorilor un mesaj cu instrucțiuni care să îi ajute să combată atacurile cibernetice. "Grupul de hackeri Anonymous a postat un nou filmuleț în care spun că în Statul Islamic va avea loc o operațiune masivă de atacuri cibernetice (fraierii)”, scrie ISIS.

„Nu deschideți niciun fel de link dacă nu sunteți siguri de sursă; schimbați IP-ul constant din motive de securitate, nu discutați cu oameni pe care nu îi cunoașteți pe Telegram” - sunt o parte din instrucțiunile pe care ISIS le-ar fi transmis adepților săi, pentru a contracara atacurile hackerilor.