Statele membre care nu îndeplinesc standardele UE în ceea ce privește statul de drept ar putea pierde accesul la anumite fonduri europene, potrivit propunerilor Guvernului german referitoare la reformarea politicii de coeziune.

Un document de șapte pagini consultat de Reuters sugerează că plățile fondurilor de coeziune ar putea fi blocate dacă standardele în domeniul statului de drept ale unei țări membre au fost criticate de Comisia Europeană, scrie Agerpres.

Ungaria și Polonia, ambele țări fiind beneficiare ale unor sume importante din fondurile de coeziune ale UE, s-au confruntat în repetate rânduri cu astfel de critici, amintește Reuters.

"Trebuie analizat dacă primirea de fonduri de coeziune ale UE poate fi condiționată de ralierea la norma fundamentală a principiilor de drept", se menționează în propunerile citate.

Ideea a mai fost vehiculată în ultimul timp, inclusiv la Bruxelles.

În martie, într-un interviu pentru Der Spiegel, comisarul pentru Justiție, Vera Jourová, a evocat legarea acordării fondurilor europene de respectarea valorilor fudamentale ale UE.

"Eu am adus în discuție posibilitatea legării acordării de fonduri europene de respectarea statului de drept și a drepturilor fundamentale", a declarat Vera Jourova.