România are în vedere o serie de inițiative la nivelul Congresului SUA, pentru a vedea în ce măsură e posibilă modificarea legislației sau flexibilizarea legislației americane, care prevede plafonul de 3% de cereri respinse pentru ridicarea vizelor.

Ministerul afacerilor externe are în vedere declanșarea unei campanii de comunicare publică, în contextul eforturilor de includere a României în programul Visa Waiver, dar și inițiative în Congresul american, astfel încât cetățenii români să nu aibă nevoie de viză pentru a călători în SUA, pe termen scurt, a declarat ministrul Bogdan Aurescu, într-un interviu acordat Agerpres.

Șeful diplomației a explicat că un grup de lucru româno-american analizează obiectivul României de a fi inclusă în Visa Waiver. 

"Avem în vedere în perioada următoare și declanșarea unei noi campanii de comunicare publică cu privire la acest program Visa Waiver, pentru că ultimul criteriu pe care îl mai avem de îndeplinit este acela al ratei de refuz. Rata de refuz este prevăzută în legislația americană la nivelul unui plafon de 3% din numărul de cereri care se fac pentru acordarea de viză de scurtă ședere în Statele Unite. Este important să folosim toate pârghiile, inclusiv acelea de conștientizare publică, cu privire la șansele unui cetățean român de a obține viză, în așa fel încât acest nivel să scadă până la 3 %", a precizat ministrul de externe.

În plus, este avută în vedere și "o serie de inițiative la nivelul Congresului Statelor Unite, pentru a vedea în ce măsură este posibilă modificarea legislației sau flexibilizarea legislației americane, care prevede acest plafon de 3%, în așa fel încât, pentru aliați puternici, parteneri strategici, dedicați, cum este România, să poată fi, eventual, identificate o serie de excepții".