Liderii separatiștilor din regiunile Donețk și Lugansk, estul Ucrainei, anunță că, în perioada 23-27 septembrie, vor organiza referendum pentru alipirea la Rusia.

Liderii separatiști din regiunile ucrainene Donețk și Lugansk au programat referendumuri pentru aderarea la Rusia. Referendumurile, recunoscute nici de Ucraina și nici de comunitatea internațională, vor avea loc în perioada 23-27 septembrie.

Rusia a procedat în mod similar și în 2014, când a organizat un referendum după ocuparea Crimeei. Nici acela nu a fost recunoscut la nivel internațional.

Și în regiunea Herson, din sudul Ucrainei, va avea loc o consultare populară privind aderarea la Rusia, între 23 și 27 septembrie. Agenția de presă RIA Novosti relatează că și administrația pusă de Rusia în zona ocupată din regiunea Zaporijie are în vedere un astfel de referendum, notează Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a declarat că este ”esențial” ca separatiștii susținuți de Moscova în Ucraina să organizeze referendumuri în urma cărora regiunile lor să adere la Rusia, relatează Reuters, preluată de Agerpres.

Într-o postare pe social media, Medvedev a spus că a face în așa fel ca autoproclamatele republici populare Donețk și Lugansk să devină oficial parte a Federației Ruse constituie un pas vital în protejarea intereselor lor și ar putea justifica și mai mult utilizarea forței militare de către Rusia pentru a le proteja.

Medvedev, în prezent vicepreședintele puternicului Consiliu de Securitate al Rusiei, susține că Moscova ar trebui să permită acestor regiuni (ucrainene) să se alăture Rusiei, întrucât aceasta ar oferi Kremlinului o justificare în plus pentru utilizarea forței militare în Ucraina: ”O intruziune pe teritoriul Rusiei este o crimă și ne va permite să utilizăm toate forțele de autoapărare”.

”Iată de ce Kievul și Occidentul se tem de aceste referendumuri. Acesta este motivul pentru care ele trebuie organizate”, susține el.

++++

Acorduri secrete cu țări NATO

Iuri Șumski, director al fabricii producătoare de armament Sverdlov, este suspectat că a încheiat acorduri secrete cu țări NATO. ”Iuri Șumski, directorul general al întreprinderii de stat Sverdlov, una dintre cele mai mari companii producătoare de explozibili din țară, a fost arestat”, scrie cotidianul Kommersant, preluat de Spiegel Online. Publicația spune că este vorba despre export către țări NATO, cu ajutorul unor intermediari din Elveția și Austria.

Oficial e un caz de fraudă: Șapte până la zece la sută din suma contractului ar fi fost furată prin firme paravan. După arestare, deputatul Dmitri Kuznețov a vorbit despre ”autopurificarea” industriei.

Cu toate acestea, nu poate fi exclus un context politic. Kuznețov a cerut investigații privind exporturile de explozibili în Bulgaria, Marea Britanie, Serbia și Cipru. Explozibilii ar fi putut fi folosiți în scopuri militare în ”țările inamice NATO”, s-a plâns el.

Șumski a fost numit director al fabricii din Sverdlov la începutul anului, după ce au avut loc o serie de explozii și incendii în halele fabricii. Chiar și după începutul războiului rus de agresiune împotriva Ucrainei, au avut loc o serie de accidente în companiile rusești de apărare, ceea ce a dus la speculații despre sabotaj.