Președintele german apără gazoductul Nord Stream 2, făcând referire la al doilea Război Mondial. Ucraina îl acuză pe Steinmeier că folosește "argumente istorice discutabile".

Frank-Walter Steinmeier, președintele german, s-a implicat și el în controversele din jurul gazoductului Nord Stream 2, la care Germania nu vrea să renunțe în pofida ultimelor evoluții din relația UE-Rusia, otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi sau reprimarea violentă a protestelor. 

Într-un interviu acordat Rheinische Post, Frank-Walter Steinmeier a apărat construirea gazoductului din Marea Baltică, cu argumentul că relațiile energetice sunt cam ultimele punți rămase între Rusia și Europa.

El a subliniat că Germania are în vedere și dimensiunea istorică și a reamintit atacul Germaniei naziste asupra Uniunii Sovietice, de la care se vor împlini 80 de ani pe 22 iunie.

"Peste 20 de milioane de oameni din fosta Uniune Sovietică au căzut victime ale războiului. Acest lucru nu justifică conduita necorespunzătoare în politica rusă actuală, dar nu trebuie să pierdem din vedere imaginea de ansamblu", a spus Steinmeier.

”Argumentele istorice discutabile” folosite de Steinmeier au fost primite ”cu uimire și indignare” la Kiev, a transmis agenției de presă dpa ambasadorul Ucrainei la Berlin, Andrij Melnik. 

Diplomatul ucrainean a calificat drept ”cinică” aducerea în discuție a ororilor regimului nazist. Melnik a precizat că asistăm la "o distorsiune periculoasă a istoriei" atunci când sunt ”alocate” exclusiv Rusiei milioanele de victime sovietice din al doilea Război Mondial, în condițiile în care Ucraina făcea atunci parte din URSS.

Ucraina este unul dintre cele mai vocali critici ai conductei Nord Stream 2  - aproape de finalizare - prin care vor fi transportate anual din Rusia în Germania 55 de miliarde de metri cubi de gaz natural. În prezent, Ucraina câștigă sume importante din taxele de tranzit pentru gazele rusești livrate Europei. În următorii ani, Rusia dorește să reducă cantitatea tranzitată prin Ucraina și să livreze direct prin conducta din Marea Baltică.