Guvernul american a anunțat joi o serie de sancțiuni financiare împotriva Rusiei și expulzarea a zece diplomați ruși, drept răspuns la o serie de atacuri cibernetice și la ingerințe în alegerile prezidențiale din 2020

Cabinetul condus de Joe Biden consideră că Moscova este responsabilă de aceste atacuri.

Președintele SUA a semnat un decret care va permite pedepsirea din nou a Rusiei, de manieră să producă „consecințe strategice și economice (...) dacă ea continuă sau favorizează o escaladare a acțiunilor sale de destabilizare internațională”, a avertizat Casa Albă într-un comunicat, citat de Agerpres.

Ministerul rus de externe a anunțat într-un comunicat că este „inevitabil” ca Rusia să răspundă la noile sancțiuni și că ambasadorul american la Moscova a fost convocat pentru a oferi lămuriri, notează HotNews.ro

Statele membre NATO și-au anunțat joi sprijinul față de decizia Washingtonului de a sancționa financiar Rusia și de a expulza zece diplomați ruși.

„Statele NATO își exprimă sprijinul și solidaritatea față de aliatul lor, Statele Unite, după anunțarea unor măsuri destinate să răspundă activităților destabilizatoare ale Rusiei”, a transmis Alianța într-un comunicat.