Presa americană scrie că președintele Donald Trump ar putea fi în curând interogat de procurorul special Robert Mueller, care anchetează o eventuală implicare a Rusiei în campania prezidențială din 2016.

„Casa Albă nu face niciun comentariu cu privire la (eventuale) schimburi” cu echipa procurorului special „din respect” pentru acesta din urmă, a declarat avocatul Casei Albe, Ty Cobb.

Mueller, fostul șef al FBI din 2001 până în 2013, a pus sub acuzare recent mai mulți apropiați ai lui Donald Trump, între care și generalul Michael Flynn, fost consilier prezidențial pentru securitatea națională. Acesta din urmă a pledat vinovat pentru că a mințit FBI și a acceptat să coopereze cu justiția, notează Agerpres.

Potrivit Washington Post, echipa procurorului special l-ar putea interoga pe Donald Trump „în următoarele săptămâni”, iar condițiile în care ar putea avea loc această întâlnire - unde? când? cum? - fac obiectul unor intense discuții între cele două părți.

Una din posibilitățile evocate în cadrul acestor schimburi este ca președintele american să răspundă în scris la anumite întrebări ale anchetatorilor.

Donald Trump, care a contestat mereu chiar și cea mai mică „complicitate” între echipa sa și Moscova, denunță cu regularitate o „vânătoare de vrăjitoare” declanșată împotriva sa.

Dincolo de eventuala complicitate cu Moscova, Robert Mueller încearcă, de asemenea, să determine dacă președintele american se face vinovat de obstrucționarea justiției.

Investigațiile se concentrează în special asupra condițiilor în care el l-a demis pe directorul FBI, James Comey, în luna mai. Potrivit lui Comey, care a depus mărturie în fața Senatului, președintele i-ar fi cerut personal, în timpul unei întâlniri în Biroul Oval, să închidă ancheta cu privire la generalul Michael Flynn.