Preşedintele american Donald Trump pleacă vineri în primul său turneu internațional, în Riad, Ierusalim, Betleem, Roma, Bruxelles şi Sicilia, lăsând, timp de o săptămână, Washingtonul să se descurce singur cu „vânătoarea de vrăjitoare”.

Primul turneu în străinătate al noului președintele al Statelor Unite este extrem de aglomerat – va trece prin cinci ţări în opt zile și va avea nenumărate întrevederi bilaterale, prin care cu regele Salman al Arabiei Saudite, cu Papa Francisc, dar şi cu noul lider francez Emmanuel Macron.

În timpul călătoriei lui Trump prin Arabia Saudită și Europa, președintele american se va întâlni cu ministrul arab de Externe şi oficiali din Israel la Riad, unde vor discuta teme precum lupta împotriva grupării teroriste Statul Islamic şi conflictul palestinian. Apoi, liderul de la Casa Albă va pleca spre Italia, unde se va întâlni cu Papa Francisc la Vatican şi va participa la summitul G7 din Sicilia. De asemenea, Trump va discuta cu mai mulţi oficiali ai NATO la summitul de pe 25 mai de la Bruxelles.

Președintele american părăsește, timp de o săptămână, Statele Unite, care se confruntă cu ceea ce el însuși a numit-o drept a fi cea mai mare „vânătoare de vrăjitoare”: scandalul SUA-Rusia.

„Întreaga chestie este o vânătoare de vrăjitori şi nu există niciun pact secret între mine sau campania mea şi agenţii ruşi - dar întotdeauna pot să vorbesc doar pentru mine - și rușii, zero.”, a declarat Donald Trump, joi, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Columbiei, Juan Manuel Santos, prima pe care avut-o în această săptămână, în care jurnaliștii au putut să îi adreseze întrebări directe președintelui american.

Trump a reluat, astfel, mesajul transmis cu doar câteva ore în urmă pe Twitter.

„Aceasta este cea mai mare vânătoare de vrăjitori împotriva unui politician din întreaga istorie americană”.

Președintele american a spus, hotărât, că nu există nicio coluziune între el și Rusia și că aceste acuzații nu fac decât să dezbine țara care a făcut progrese extraordinare în primele 100 de zile de mandat ale sale.

„Cred că dezbină țara. Cred că avem o țară foarte divizată din cauza acestui lucru și a multor alte. Așa că eu vă pot spune că noi vrem să aducem împreună această țară. Și voi spune că am avut un succes extraordinar. (...) Mâine, după cum știți, merg în Arabia Saudită, merg în Israel. Mă duc la Roma. Și avem G7. Avem multe lucruri grozave care se întâmplă. Deci urăsc să văd că orice se împarte. Sunt de acord cu tot ceea ce vreau oamenii să facă, dar trebuie să ne concentrăm să conducem această țară bine. Am făcut progrese extraordinare în ultimele 100 de zile. (...) Sunt foarte mândru de asta. Pe asta vreau să mă concentrez. Pentru că, credeți-mă, nu există nici o coluziune. Rusia este bine. Fie că este vorba de Rusia sau de altcineva, prioritatea mea totală, credeți-mă, sunt Statele Unite ale Americii”, a afirmat Trump.

„Altă întrebare”

De asemenea, Trump, a negat, scurt și la obiect, în aceeași conferință de presă, că ar fi încercat să intervină în investigația FBI cerând rapid o altă întrebare.

„Într-un moment sau altul, i-ați cerut în vreun fel directorului FBI, James Comey, să închidă sau să încetinească o anchetă referitoare la Michael Flynn și...?”, l-a întrebat un jurnalist pe Donald Trump.

„Nu, nu. Următoarea întrebare?", l-a întrerupt președintele american pe ziarist, care a revenit cu o întrebare și mai complicată.

„Dacă priviți înapoi la ultimele șase luni sau ultimul an, aveți vreo amintire în care v-ați întrebat dacă ați putea fi pus în situația de a fi acuzat sau urmărit penal în cadrul acestor investigații, așa cum sugerează unii politicieni de stânga?”, a fost următoarea întrebare.

„Cred că e ridicol. Toată lumea crede că e ridicol”, a răspuns Trump, care a explicat, mai apoi, situația lui Comey, și a mai făcut o trecere în revistă a realizărilor sale la Casa Albă.

Trump a asigurat că FBI-ul va avea, în curând, un nou director care va fi remarcabil, de care și el, și oamenii de acolo vor fi încântați, și pe care îl va anunța în curând.