Consiliul Național turc de Securitate, condus de președintele Recep Tayyip Erdogan, vrea ca starea de urgență, instituită pentru o perioadă de trei luni după tentativa de lovitură de stat de la 15 iulie, să fie prelungită după și după luna octombrie.

"S-a decis recomandarea prelungirii stării de urgență, în vederea garantării mai eficiente a protecției democrației noastre, a statului de drept și a drepturilor și libertăților cetățenilor noștri", a anunțat Consiliul Național de Securitate (MGK), într-un comunicat, dat la finalul unei reuniuni la palatul prezidențial al lui Erdogan, la Ankara.

Președintele turc Erdogan a instituit starea de urgență pe 20 iulie, când a subliniat că aceasta le va permite autorităților să ia măsuri rapide împotriva celor care se fac vinovați de puciul eșuat, în care un grup de militari a încercat să răstoarne Guvernul și care s-a soldat cu cel puțin 270 de morți.

MGK nu a oferit informații cu privire la durata avută în vedere a prelungirii stării de urgență, în timp ce Erdogan a declarat că nu există vreun obstacol în prelungirea stării de urgență.

"Prelungirea stării de urgență ar fi folositoare pentru Turcia"

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a venit, însă, cu o declarație în care spune că prelungirea stării de urgență cu încă trei luni ar fi folositoare pentru Turcia.

Motivul ar fi acela că este nevoie de mai mult timp pentru eliminarea amenințării din partea grupărilor teroriste după tentativa de puci eșuată din iulie, potrivit Reuters.

Erdogan a afirmat că măsura va accelera lupta Ankarei împotriva terorismului și este de părere că turcii o vor susține.

''Guvernul va face evaluarea necesară și va lua măsurile necesare'', a declarat Erdogan la întâlnirea de la palatul prezidențial din Ankara.