Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a declarat, marți, că statele din estul Europei au avut la JAI "un comportament lipsit de solidaritate”, și a evocat posibilitatea reducerii fondurilor structurale pentru aceste țări.

Thomas de Maiziere s-a declarat „dezamăgit” de faptul că la Consiliul JAI de luni nu s-a ajuns la un consens privind cotele obligatorii pentru distribuirea refugiaților, evocând "un comportament lipsit de solidaritate”.

El a arătat cu degetul către statele din estul Europei, precizând că ar trebui să existe "mijloace de presiune” asupra statelor care refuză cotele obligatorii, aceastea fiind țările „care primesc numeroase fonduri structurale”.

"Ar fi corect să primească mai puține mijloace” financiare, a afirmat, pentru ZDF, ministrul de Interne.

Thomas de Maiziere a mai spus că UE este departe de ajungerea la un acord privind distribuirea pe termen lung a unor cote de refugiați între statele membre.

De Maiziere a adăugat că Jean-Claude Juncker ar fi sugerat că "trebuie să discutăm să le alocăm (statelor care se opun cotelor obligatorii - n.r.) sume mai mici din fondurile structurale.

Purtătoarea de cuvânt a CE, Natasha Bertaud, a declarat, marți, că președintele CE "nu a spus niciodată așa ceva".

Actualele acorduri cu statele membre "nu furnizează o bază legală pentru reducerea alocărilor din cadrul fondurilor structurale și de investiții, dacă un stat membru refuză mecanismele de relocare", a spus Bertaud.

Consilierul prezidențial Lazăr Comănescu a declarat, pentru Realitatea TV, că "ideea de sancțiuni sau presiuni într-un proces de negociere în interiorul UE e surprinzătoare, mai ales când e vorba de păreri exprimate de politicieni de înalt nivel din state cu experiență bogată în ceea ce privește construcția europeană".

Comănescu a mai spus că presiunile sunt "în afara spiritului și literei regulamentelor și tratatelor europene".

Și cancelarul Austriei, Werner Faymann, a criticat, recent, țările est-europene care se opun cotelor privind distribuirea refugiaților propuse de Comisia Europeană, cerând penalizarea acestora prin reducerea accesului la fonduri structurale europene.

Statele care se sustrag responsabilităților trebuie să fie penalizate financiar, "prin reducerea accesului la fonduri structurale de care beneficiază în principal statele est-europene membre UE", a afirmat Werner Faymann într-un interviu acordat Der Spiegel.