Cristian Ghinea și Elsbeth Tronstad, secretar de stat în MAE norvegian, au semnat, joi, Memorandumurile de Înțelegere prin care România beneficiază de 502,5 milioane euro fonduri externe nerambursabile prin Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021.

Valoarea fondurilor nerambursabile pentru România, în cadrul perioadei de programare 2009-2014, a fost de 306 milioane de euro.

Cele două acorduri încheiate prevăd atât cadrul instituțional de gestionare, cât și programele stabilite, cu obiectivele principale, alocarea financiară, domeniile speciale de interes.

În acord cu prioritățile României și ale statelor donatoare, Granturile SEE și Norvegiene 2014-2021 vor viza domenii precum dezvoltare locală și combaterea sărăciei, îmbunătățirea situației romilor, sănătate publică, inovare, mediu de afaceri și IMM-uri, sectorul ONG, cercetare și educație, eficiență energetică, energie regenerabilă și mediu, patrimoniu și schimb cultural, justiție, servicii corecționale și afaceri interne, anunță Ministerul Fondurilor Europene.

"Datorită eforturilor Guvernului României și ale partenerilor noștri din Norvegia, Islanda și Liechtenstein, am reușit încheierea acestor acorduri într-un timp scurt, fapt ce va permite o perioadă mai extinsă pentru pregătirea și implementarea proiectelor. Așa cum am menționat și cu alte ocazii, consider că Granturile SEE și Norvegiene constituie un model de bune practici în accesarea fondurilor externe nerambursabile, ce pune accent în primul rând pe rezultate”, a declarat Cristian Ghinea.

"Este important pentru Guvernul nostru ca Granturile SEE și Norvegiene să fie utilizate în scopul întăririi eforturilor și a cooperării pentru dezvoltare economică și progres în Europa. Acest acord, semnat cu România astăzi, va constitui cadrul necesar acestei colaborări”, a precizat Elisabeth Vik Aspaker, ministrul norvegian pentru SEE și Afaceri Europene.