Zeci de refugiați, aproape jumătate femei, bebeluși și copii, s-au înecat în apropiere de țărmul Greciei duminică, fiind cea mai mare pierdere de vieți omenești de la începutul crizei imigranților. 

Aceștia s-au înecat lângă Farmakonissi, Grecia, după ce barca gonflabilă pe care pluteau s-a scufundat, fiind supraîncărcată cu peste 100 de persoane.

Gărzile de coastă din Grecia au reușit să salveze 68 de persoane iar alte 30 au reușit să înoate până la mal. 

Potrivit publicației grecești Tovima.gr, refugiații salvați au fost transferați la Leros, unde vor fi găzduiți într-un hotel local, la inițiativa primarului din localitate și a Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați.

Trupurile neînsuflețite au fost transportate la Rhodos.