O investiție de 110,75 milioane de lei (circa 24 milioane de euro) din fonduri europene este prevăzută pentru finanțarea digitalizării sectorului public, prin E-Guvernare și Open Data, a anunțat marți Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Proiectul, care este finanțat prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, presupune colectarea și integrarea, la nivel național, într-o singură platformă, toate datele deschise furnizate în timp real de instituții, asigurându-se în acest fel o maximizare a nivelului de transparență a serviciilor publice.

Implementarea proiectului va avea drept rezultate costuri reduse de operare, flexibilitate în dezvoltarea de noi servicii online și alinierea la standardele europene, susține MIPE.

Ministerul are deschise, prin Programul Operațional Competitivitate 2014-2020, 4 apeluri de proiecte pentru digitalizarea serviciilor esențiale, cu ajutorul cărora vor fi implementate sisteme informatice integrate, care vor facilita accesul cetățenilor la servicii eficiente, operative și moderne, a mai precizat instituția.

Domeniile finanțate sunt cele cu impact semnificativ în procesul de debirocratizare și eficientizare a statului, având consecință directă, pe de o parte, despovărarea cetățeanului, în termeni de timp și bani, iar pe de altă parte, un acces simplificat la servicii esențiale, ca de exemplu, cele de sănătate.

În total, pentru digitalizarea sectorului public sunt alocate 522,1 milioane de lei, potrivit MIPE.