UPDATE În urma sesizării EurActiv.ro, Autoritatea pentru Cercetare Științifică și Inovare a publicat o erată prin care termenul de lansare a fost amânat cu o lună/ Șapte linii de finanțare din Programului Operațional Competitivitate 2014-2020 au fost anunțate „discret” numai pe site-ul www.research.ro, depunerea proiectelor fiind anunțată inițial pentru 27 mai. 

Mediul privat a punctat luni, 18 mai, în articolul publicat de EurActiv.ro, o serie de probleme în procedura de comunicare a programului și de depunere a proiectelor. 

Liniile de finanțare, care însumează circa 560 milioane euro, adică 70% din totalul fondurilor alocate pentru Axa 1 a Programului Competitivitate (POC), au fost anunțate încă de săptămâna trecută, însă doar prin postare pe site-ul Autorității Științifice de Cercetare și Inovare, organism intermediar pentru componentele de cercetare ale programului.

Astfel, au fost publicate: un Ghid unic pentru mai multe secțiuni, informații specifice fiecărei linii de finanțare și trei ordine de ministru semnate de Ministrul Educației și  legate de aprobarea schemelor de ajutor de stat necesare și a Ghidului menționat.

Termenul anunțat pentru startul depunerii proiectelor este 27 mai, termenele limită fiind stabilite, pentru solicitanți, la distanță de numai o lună, în unele cazuri.

Mecanismul stabilit pentru depunerea proiectelor este o combinație între online și offline, mai exact: cererile de finanțare și CV-urile personalului de proiect se vor depune online prin aplicația competitii.research.ro, urmând ca „documentele însoțitoare menționate în Ghid să fie transmise în plic/colet sigilat la adresele Birourile regionale ale DG-OI corespunzătoare regiunii în care implementează proiectul sau își desfășoară activitatea/instituția solicitantă”.

UPDATE În urma solicitării EurActiv.ro de punct de vedere din partea Ministerului Fondurilor Europene, ANCS a publicat, în seara zilei de luni, 18 mai, o erată pe site în care este publicat un nou termen de lansare, mai târziu cu o lună - adică 27 iunie, și un nou calendar de lansare, adică termene limită modificate pentru depunerea proiectelor.  

Observațiile pe care le-au transmis companiile, în cursul dimineții de luni, pentru EurActiv.ro:    

Proiecte complexe, termen prea scurt pentru depunere

Consultanții și reprezentanții unor potențiali beneficiari au transmis pentru EurActiv.ro o serie de observații legate de anunțarea liniilor de finanțare:

Irina Zugravu, managing parnter, Vapro Romania: 

„De exemplu, pentru proiectele din secțiunea A – Investiții pentru departamentele de CD în întreprinderi, care au și componentă de construcție eligibilă, termenul este 29 iunie, adica 1 lună de la data deschiderii aplicației online. Pe acest call valoarea finanțării nerambursabile este între 1 milion euro și 20 milioane euro, deci vorbim despre niste proiecte majore, care necesită timp pentru discuții, elaborare documentații, studii tehnice, obținere avize, dezvoltarea unor analize financiare cu orizont de 15 ani etc”

Pe un apel similar, însa dedicat intitutiilor publice  (sectiunea F – Proiecte de investitii pentru institute de CD/universitati), termenul este 27 iulie, adică două luni. 

„Având în vedere că vorbim despre domeniul C&D și inovare, este puțin probabil ca într-un timp atât de scurt să fie dezvoltate proiecte sustenabile și cu un impact real în economie. Considerăm termenele nerealiste și lansăm un semnal de alarma catre autorități”, mai spune Irina Zugravu.

În opinia acesteia, este necesară o amanare a acestor termene din mai multe considerente:

 

  • între ghidurile publicate în draft și ghidurile finale există diferențe semnificative.
  • deși în martie a fost publicat un calendar orientativ al lansărilor, nu s-au publicat și informații cu privire la termenele limită, din contră s-a discutat despre call-uri cu lansarea întregului buget dar cu depunere continuă.

Irina Zugravu va fi speaker la Conferința Internațională „Oportunități de finanțare pentru mediul privat. Marile investiții”- 26 mai 2015.

Informațiile publicate referitor la lansarea liniilor de finanțare pot fi găsite aici.

Reprezentant cluster IT: Detaliile despre activități eligibile și fonduri alocate, publicate cu întârziere 

Ionuț Țața, președintele clusterului IT ALT Brașov a declarat pentru EurActiv.ro, că modalitatea prin care au fost lansate aceste linii de finanțare este mai netransparentă decât în exercițiul financiar 2007-2013: 

„Dacă în perioada de programare 2007-2013 au fost cunoscute din prima zi detalii despre fiecare prioritate, axă sau măsură, beneficiarii putându-și determina eligibilitatea lor și a proiectelor lor, având timp să își pregătească documentațiile, chiar dacă apelurile s-au deschis foarte târziu.

Practic toți potențialii beneficiari de fonduri au avut de la început acces la informații transparente, dar din păcate disfuncționalitățile instituționale cauzate de lipsa de experiență a AM-urilor și OI-urilor a determinat deschiderea cu întârziere a apelurilor”. 

În schimb, a adăugat acesta, „la începutul programării 2014-2020 nu era încă disponibilă nicio informație despre eligibilitati, biective sau alocare de fonduri. Luna aceasta, Guvernul s-a grabit să lanseze într-un mod foarte discret 70% din bugetul alocat axei 1 destinate cercetării, din POC, beneficarii având la dispoziție între 1 și 2 luni pentru a pregăti proiecte și a aplica. Dacă luăm în calcul că o parte dintre beneficiarii acestor finanțări vor trebui să pregatească documentații tehnice și să obțină avize, fiind obligați să realizeze proceduri de achiziție publică pentru serviciile aferente, ne dăm seama că foarte puțini beneficiari se vor putea încadra în termenele propuse.”

 

Există pericolul de a ne îndrepta spre un nou grad de absorbție scăzut, de data aceasta cauzat de alte motive decat în exercițiul financiar anterior. Consider că astfel de termene strânse pentru aplicarea la programe de finanțare, însoțite de absența unei transparențe privind data lansării și condițiile de finanțare ale apelului, limitează libera competiție între potențialii beneficiari.

Notă: EurActiv.ro a transmis Ministerului Fondurilor Europene o solicitare pentru un punct de vedere pe acest subiect.