Programele operaționale 2007-2013 se încheie în martie 2017, iar autoritățile mai au încă facturi de trimis la Comisia Europeană.

UPDATE 13:30 

Pe noul exercițiu financiar 2014-2020, rata absorbției a ajuns la aproape 1%, „fantomaticul 0%” fiind un mit, se arată într-un comunicat de de presă al Ministerului Fondurilor Europene (MFE), care prezintă raportul de activitate al ministrului Cristian Ghinea la 100 de zile de mandat.

„Guvernul de atunci nu a început acreditarea din 2014 cum ar fi trebuit să o facă. Singura AM (Autoritate de Management n.r) desemnată este cea de Dezvoltare Rurală (AM PNDR). Acolo au și început rambursările. Astfel, în luna mai, după doi ani și jumătate de la startul perioadei de programare actuală, au venit primele rambursări, în valoare de 57 milioane de euro. Pe 8 august, Comisia Europeană a mai acceptat pentru rambursare încă 231 milioane de euro aferente PNDR. Așadar, rata de absorbție (rambursare) a fondurilor europene în România a ajuns la aproape 1%. Fantomaticul 0% este un mit, după ce rambursările au început în mai 2016", se arată în document.

Ministerul mai spune că media UE este de 1,5% în acest moment. Ratele oficiale de absorbție, la 31 mai, erau, printre altele: Bulgaria (0,07%), Cipru (0,23%), Spania (1,87%), Ungaria (0%), Italia (0,39%), Polonia (0,87%), România (0,18%).

„Procesul de desemnare (acreditare) va fi finalizat în acest an și pentru asta muncim susținut. În acest fel, în 2017, odată cu acreditarea tuturor AM-urilor, urmează ca România să primească imediat de la Comisia Europeană 3,6 miliarde de euro (mai exact, previzionăm: 3.671.203.258 euro)”, menționează sursa citată.

Raportul mai spune că rezultatele liniilor de finanțare lansate în 2016 se vor reflecta abia peste câțiva ani în procentul de absorbție.

Guvernul Cioloș a lansat ghiduri pentru 13 miliarde de euro - pentru autostrăzi, termoficare, reducerea abandonului școlar, combaterea sărăciei, antreprenoriat, siguranță rutieră, economie social, etc. „Suma reprezintă 47% din toate fondurile structurale 2014-2020, chiar mai mult dacă includem și dezvoltarea rurală”, arată raportul.

În ceea ce privește fondurile aferente programării financiare anterioare, Guvernul Cioloș a reușit să crească rata de absorbție curentă de la 58,67% (totalul între 2007 și 2015) la 76,69%. În 2016 au intrat în țară 2,9 miliarde de euro.

+++++++ 

Autoritățile de la București intenționează să închidă cadrul financiar 2007-2013 cu o rată de absorbție a fondurilor europene de 80% în condițiile în care, în acest an, au intrat efectiv în România trei miliarde de euro, ceea ce reprezintă un salt de 20%, susține ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea.

„De când Dacian Cioloș este prim-ministru au intrat în țară 3 miliarde de euro, absorbție pe exercițiul 2007-2013. Am ridicat rata de absorbție cu 20%, de la 1 noiembrie până la 8 august”.

„La finalul acestui an, estimăm o absorbție de 3,4 miliarde de euro, însă mai importantă este luna martie 2017, data la care ar trebui să închidem programele operaționale 2007-2013. Vrem să închidem pe 80% rată de absorbție. Se poate face dacă păstrăm ritmul în care trimitem facturi la Comisia Europeană", a explicat ministrul Fondurilor Europene, duminică, la Digi 24, scrie Agerpres.

El a subliniat că în cele 100 de zile de când este ministru au fost lansate Ghiduri de 7 miliarde de euro pentru bugetul 2014-2020, iar din noiembrie 2015 au fost lansate ghiduri de 13,3 miliarde de euro.

„După ce îmi termin mandatul o să dorm foarte liniștit pentru că am reușit să demarez niște lucruri: un program important pentru reducerea abandonului școlar în care câteva zeci de mii de copii vor primi mese calde, îmbrăcăminte, rechizite, ca să stea la școală. Am reușit să pun pe picioare un proiect pentru a aduce panouri solare și microcentrale în satele care nu se pot racorda la rețeaua electrică”, a arătat Cristian Ghinea.