Premierul Dacian Cioloș a declarat că România va pierde din fondurile europene alocate în exercițiul financiar 2007-2013 ”undeva” între cinci și șapte miliarde de euro, iar gradul de absorbție se va situa la 60%-70% pe fonduri structurale.

"Încă nu am tras linie, mai avem câteva zile până la sfârșitul anului, dar suma pe fonduri structurale va fi undeva între șapte miliarde și ceva de euro și cinci miliarde și ceva de euro în funcție de cum reușim să facem niște plăți acum la sfârșitul anului, de cum reușim să introducem niște proiecte care sunt acum în curs de finalizare sau care au fost finanțate din fonduri publice și am primit acordul Comisiei să le trecem pe fonduri europene dacă ele au respectat niște reguli și principii europene. Deci încă mai pot fi recuperate niște lucruri”, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, premierul Dacian Cioloș, potrivit Agerpres.

Șeful Guvernului a precizat că rata de absorbție va fi între 60% și 70% pe fonduri structurale, în timp ce la agricultură și dezvoltare rurală va fi de 90% sau chiar peste 90%.

Cioloș a explicat că la începutul perioadei 2007-2013 au fost ”niște sincope”, deoarece România a trebuit să se obișnuiască cu procedurile europene.

"Și eu am fost ministru al Agriculturii într-o perioadă în care Agenția de Plăți avea dificultăți cu acreditarea. S-au recuperat pe parcurs niște lucruri din punct de vedere instituțional, însă, după părerea mea, rămâne o problemă de eficiență a administrației”, a spus premierul.

El a subliniat că în ultimii ani competența în autoritățile de management și agenții de plăți a evoluat, dar încă mai există o problemă de eficiență a administrației.

”Au fost și probleme de corupție care și-au găsit izvorul mai ales în neclaritatea unor proceduri. S-au lăsat spații, vrut sau nevrut, s-au lăsat anumite spații de interpretare care ne-au costat bani pentru că s-au aplicat penalități de către Comisia Europeană. Avem acum foarte multe procese, avem foarte multe proiecte care sunt blocate datorită proceselor", a explicat Dacian Cioloș.

1,2 miliarde de euro ”din buzunar” pentru proiecte neterminate

Autorități publice centrale și locale, precum și beneficiari privați, trebuie să cheltuiască din banii lor sau de la bugetul de stat, în total, 1,189 miliarde de euro pentru a finaliza proiecte europene începute, dar care nu pot fi încheiate în perioada de programare 2007-2013 și care nici nu pot fi refazate pentru a fi continuate cu banii europeni din perioada de programare 2014-2020, a precizat, marți, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, conform Hotnews.

Potrivit unei situații prezentate de MFE, în total sunt 617 proiecte care trebuie încheiate din bani naționali, repartizate pe patru programe operaționale de fonduri structurale și de coeziune:

  • Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE): 22 de proiecte, care necesită 57 de milioane de euro pentru a fi terminate (estimativ).
  • POS Mediu: 66 de proiecte, pentru care mai e nevoie de 280 de milioane de euro.
  • PO Regional: 483 de proiecte, pentru care e nevoie de 637 de milioane de euro.
  • POS Transport: 46 de proiecte, pentru care e nevoie de 215 milioane de euro.

 Citiți articolul integral pe Hotnews.ro.