Comisia a aprobat, joi, o contribuţie financiară de 57 de milioane de euro, prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), la proiectul ”Reabilitarea Drumului Naţional 1C între oraşele Dej şi Baia Mare".

Principalii beneficiari ai infrastructurii reabilitate sunt utilizatorii locali, naționali și internaționali ai rețelei de transport, locuitorii din județele Cluj și Maramureș, comunitățile locale și serviciile publice. DN 1C face parte din Rețeaua Transeuropeană de Transport (TEN-T), precizează CE.

Proiectul este cofinanţat prin Programul Operațional Sectorial de Transport 2007–2013, în cadrul Axei prioritare 2, ”Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil”. 

"Prin acest proiect de infrastructură s-au creat condiţii mai sigure şi mai confortabile de călătorie între cele două oraşe. De asemenea, investiţia este benefică şi pentru economia locală. Ştim cu toţii cât de importante sunt căile de transport pentru dezvoltarea unei regiuni. Această investiţie are potenţialul de a atrage companii şi de a stimula piaţa forţei de muncă", a declarat comisarul pentru Politică regională, Corina Crețu.

Cofinanţarea din partea Uniunii Europene pentru acest proiect major retrospectiv, ale cărui lucrări de reabilitare au fost finalizate în 2016, este de aproximativ 57 de milioane de euro.