Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Dinu, susține inițiativa introducerii trusoului pentru nou-născuți în Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

Ministrul Fondurilor Europene a răspuns scrisorii comune adresate de ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru și ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, prin care se propune introducerea unei măsuri noi în POAD, de susținere a mamelor aparținând grupurilor vulnerabile, respectiv "Trusoul pentru nou-născuți", potrivit unui comunicat al ministerului.

Dragoș Dinu le-a transmis colegilor din Guvern că această măsură este inclusă în pachetul de propuneri de modificare a POAD care se negociază în cursul acestei luni cu Comisia Europeană.

Potrivit MFE, acordarea "Trusoului pentru nou-născuți" va contribui la reducerea numărului de copii abandonați în maternitate și la reducerea mortalității infantile în România (cea mai mare din UE).

Estimările arată că modificarea POAD ar putea avea efect asupra unui număr de 30.000 de mame cu nou-născuți pe an, timp de patru ani.

Kitul oferit în maternitate are o valoare de aproximativ 450 lei.

În total, se preconizează o investiție pentru creșterea bunăstării mamei și copilului de 12 milioane de euro până în anul 2020.

Pe lângă "Trusoul pentru nou-născuți", propunerile pentru modificarea POAD se referă la acordarea de alimente mai diversificate, inclusiv mese calde prin intermediul cantinelor sociale, oferirea de produse de igienă, rechizite pentru preșcolarii și elevii defavorizați, îmbrăcăminte, încălțăminte și saci de dormit pentru persoanele fără adăpost.