România a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocați programării 2014-2020
România a cheltuit doar 1,1% din banii europeni alocați programării 2014-2020, reprezentând 400,4 milioane euro, potrivit datelor Comisiei Europene, transmise la solicitarea Agerpres.
Cea mai mare parte a sumei cheltuite a fost prin Fondul European de Dezvoltare Regională, respectiv 241,9 milioane euro.
Țările care au cheltuit mai puțin decât România din fondurile structurale și de investiții sunt Austria, cu 0,3%, și Irlanda, cu 0,9%, relatează Agerpres.
Conform datelor Comisiei Europene, pe primul loc ca procent de cheltuieli din suma totală alocată se află Portugalia - cu 10,9%, Lituania - cu 9,1% și Estonia - cu 8,4%,
Ministrul delegat pentru fonduri europene, Marius Nica, a declarat recent, la Oradea, că în 2023 România va fi dată drept exemplu în ceea ce privește absorbția fondurilor europene și a apreciat că procentul perioadei 2007-2013, de 88-89%, "nu este unul rău".
Comentarii