Până în octombrie 2017, aproape jumătate din bugetul pentru perioada 2014-2020 al fondurilor structurale și de investiții europene (fondurile ESI) era angajat pentru proiecte concrete, informează Comisia Europeană.

Aproximativ 278 de miliarde de euro au intrat deja în economia reală a Europei prin intermediul fondurilor structurale şi de investiţii europene, informează Comisia Europeană, care evidenţiază realizările celor cinci fonduri ale UE de la începutul perioadei de finanţare.

Punerea în aplicare a programelor din perioada 2014-2020 a atins în prezent „viteza de croazieră”, spune executivul UE.

Până la sfârșitul anului 2016, aproape 793.500 de întreprinderi au primit sprijin din partea fondurilor, ceea ce a condus la crearea de aproximativ 154.000 de noi locuri de muncă, 7,8 milioane de persoane au beneficiat deja de asistență pentru a-și găsi un loc de muncă sau pentru a-și dezvolta competențele și a fost îmbunătățită biodiversitatea a 23,5 milioane de hectare de terenuri agricole. În total, până la sfârșitul anului 2016 fuseseră selectate 2 milioane de proiecte finanțate de UE, adică cu 1 milion mai multe decât în anul precedent, susține Comisia.

„Fondurile structurale şi de investiţii europene joacă un rol crucial în consolidarea pieţei noastre unice. Ele contribuie la creşterea economiilor noastre şi stimulează crearea de locuri de muncă şi inovarea în Europa”, a declarat vicepreşedintele Jyrki Katainen, responsabil pentru locuri de muncă, creştere, investiţii şi competitivitate.

La rândul său, comisarul pentru politica regională, Corina Creţu, a arătat că fondurile structurale şi de investiţii europene funcţionează la randament maxim şi vor impulsiona proiectul european în următorul deceniu. „Numărul de proiecte finanţate de UE s-a dublat în doar un an, ceea ce arată că am atins acum viteza de croazieră în ceea ce priveşte implementarea. Fondurile structurale şi de investiţii europene funcţionează la randament maxim şi vor impulsiona proiectul european în următorul deceniu”, a spus Corina Creţu.