Reglementările europene privind telefonia mobilă se aplică în Marea Britanie și în perioada de tranziție post-Brexit.

„Cu toate că Brexit-ul are loc, românii vor continua să beneficieze de roaming la tarife naționale în Marea Britanie, precum și de plafoanele tarifare aplicabile la nivel european pentru apelurile și SMS-urile transmise din România către numerele de telefon din Marea Britanie, până, cel puțin, la 31 decembrie 2020. Acordul privind retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană (Acordul Brexit) prevede o perioadă de tranziție până la finalul anului, în care cele mai multe dintre reglementările europene continuă să se aplice în relațiile dintre cele două părți”, a declarat Eduard Lovin, vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM).  

Lovin a menționat că negocierile ulterioare dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie vor stabili ce se întâmplă dupa 31 decembrie 2020.

Acordul semnat de Marea Britanie și UE prevede o perioadă de tranziție până la sfârșitul anului în care cea mai mare parte a legislației europene continuă să se aplice în relația cu Marea Britanie. ANCOM menționează că în acest acord sunt incluse regulamentul european „Roam like at home” și cel referitor la plafoanele tarifare pentru apelurile și SMS-urile în interiorul Spațiului Economic European (UE plus Norvegia, Islanda și Liechtenstein).