Fostul primar al Constanței, judecatsub control judiciar, nu s-a prezentat la sediul Poliției pentru a semna condica de prezență și l-a informat pe ofițerul care îl avea în evidență că se află în Madagascar, unde vrea să ceară azil politic.

UPDATE Radu Mazăre a scris o scrisoare avocaților săi, dar și „autorităților interesate din România”. Redăm scrisoarea fostului primar al Consanței, judecat în mai multe dosare penale:

„În atenţia: doamnei avocat Focşa Ioana, domnului avocat Bărbăcioru Tiberiu,

În vederea informării tuturor autoritaţilor interesate din România

Modalitatea în care statul român, prin intermediul structurilor de forţă şi justişie, mă cercetează abuziv nu ţine cont de legiile în vigoare, încalcă cu bună ştiinţă deciziile Curţii Constituţionale, dovedeşte că sunt în continuare o ţintă politică, a statului paralel, care trebuie eliminată prin orice mijloace.

În anul 2017 am fost pus sub acuzare de DNA Constanţa în patru noi dosare penale în care am calitatea fie de suspect, fie de inculpat, acuzaţiile fiind de abuz în serviciu sau complicitate la abuz in serviciu.

Dosar 281/P/2015

- două infractiuni de abuz în serviciu
- o infracţiune de tentativă la abuz în serviciu

Sunt acuzat că s-au efectuat două schimburi de terenuri între Municipiul Constanţa şi persoane fizice la o valoare nefavorabilă Municipiului Constanţa.

Precizez că evaluarea terenului a fost făcuta de un evaluator selectat în baza unei proceduri de licitaţie. Oportunitatea schimburilor a fost decisă de Consiliul Local (C.L.) în baza hotararilor de Consiliu Local Municipal (H.C.L.M.). Valoarea terenurilor a fost însuşita în numele şi pentru C.L. de comisia de vânzare special constituită de C.L. prin H.C.L.M. din care eu nu fac parte. În cazul schimburilor de teren, valorile terenurilor au fost insusite direct de C.L. Toate H.C.L.M-urile aferente sunt în vigoare, au fost semnate pentru legalitate de secretarul C.L. şi contrasemnate de prefect. După semnarea documentelor de către toţi funcţionarii Primăriei cu atribuţii în domeniu, actele au fost verificate şi semnate de notar, ultimul care şi-a pus semnatura fiind Primarul.

Conform legii 215, principala atribuţie de serviciu a Primarului este ducerea la îndeplinirea H.C.L.M-urilor. Daca nu le duci la indeplinire este automat abuz în serviciu.

Curtea Constituţională a stabilit inclusiv în ultima decizie si motivare (cazul Belina) ca actele infralegale (hotarari de Guvern, hotarari de consiliu local) pot face obiectul cercetari penale doar in legatura cu stabilirea existentei unor fapte penale care au precedat sau insotit adoptarea/emiterea lor. Nu exista asemenea acuzatii. Procurorul apreciază că eu sunt singurul vinovat, deşi in calitate de primar doar am pus în aplicare un H.C.L.M. legal şi în vigoare. Nu cunosc evaluatorul, nu cunosc cumpăratorii sau beneficiarii schimbului.

Revoltător şi frustrant!

Dosar 118/P/2015

- abuz în serviciu

Sunt acuzat că aş fi vândut opt terenuri aparţinând domeniul privat Constanta prin negociere directă şi nu prin licitatie publică şi că vanzarea a fost facuta la un pret subevaluat.

Exact aceleasi considerente de mai sus. H.C.L.M-uri legale, evaluator A.N.E.V.A.R. selectat prin licitatie, comisie de vanzare numita si infintata de C.L., notar, ultima semnatura pusa de Primar. Nu cunosc evaluatorul, nu cunosc beneficiarii, nu am intervenit în procedură.

Iar revoltător şi frustrant!

Dosar 236/P/2016

- abuz în serviciu

Sunt acuzat că aş fi vandut domeniul public al statului - respectiv plaja – la un preţ subevaluat; Pe terenul respectiv s-a ridicat ulterior imobilul Caelia Residence.
Povestea se repeta: H.C.L.M. legal, evaluator, comisie de vânzare, notar si ultima semnătura a Primarului. La data vânzării nu cunoşteam beneficiarul, evaluatorul şi nu am intervenit nicăieri pe procedură.

Precizez că C.L. a vândut în perioada mandatelor mele peste 1.500 de terenuri pe baza procedurii standard. Mi se pot face 1.500 de dosare identice pe aceiaşi reţetă!!!

Dosar 168/P/2017

- complicitate la abuz în serviciu

Sunt acuzat că am semnat un certificat de urbanism.

Precizez că certificatul de urbanism este un act de informare care nu produce efecte juridice şi a fost semnat de Primar, ultimul, dupa ce toţi funcţionarii cu atribuţii l-au semnat si confirmat pentru legalitate. El a fost emis in baza unui H.C.L.M. legal care a aprobat anterior Planul Urbanistic Zonal al statiunii Mamaia. Procurorul a precizat ca nu-l intereseaza H.C.L.M.-ul respectiv!

Fără cuvinte!!!

În acelasi timp, mai sunt în stare de judecată în alte patru dosare, pe care nu le detaliez din considerente de spaţiu şi lungime a materialului, dar am să dau câteva exemple edificatoare asupra felului în care Statul Paralel din România, prin intermediul unor procurori, anumitor judecători, al serviciilor şi al ziaristilor aserviţi distruge viaţa, imaginea, reputaţia, cariera, sănătatea, liniştea familială şi sufletească a unui om considerat drept ţintă.

Dosar 6536/2/2008/Curtea de Apel Bucuresti

Din 2005 pana in 2017 am fost acuzat de DNA Bucuresti de retrocedari ilegale, inclusiv plaje, din domeniul public al statului, cauzand un asa zis prejudiciu de 115 milioane de euro, pe baza unui raport de constatare intocmit de angajatii DNA.

Precizez următoarele:

- Expertiza topografica dispusa de instanta a stabilit ca nu s-a retrocedat nici un metru patrat de plaja sau din domeniul public al statului;

- Expertiza de evaluare, deasemenea dispusa de instanta, a stabilit ca nu exista prejudiciu;

Există o comisie de aplicare a Legii 10 formata din functionari specialisti, cu atributii in domeniul juridic, cadastral, topografic, etc. Ca Primar am semnat ultimul, doar Dispozitile de retrocedare, in urma Referatului intocmit de comisia special desemnata care si-a asumat analizarea tuturor retrocedarilor. Una dintre acuzatii este ca am retrocedat in baza unui act notarial care nu ar fi legal; de parca eu am dreptul si puterea legala de a verifica acte notariale!

După 12 ani de chin prin anchete si procese, dupa 8 amânări a pronunţării, sentinţa de fond a fost dată in iulie 2017

- notarul a fost achitat

- evaluatorul a fost achitat

-28 de beneficiari au fost achitaţi

-Primarul condamnat patru ani de puşcărie cu suspendare pentru abuz în serviciu!

Nu există nicio declaraţie împotriva mea sau altfel de probă, însă Statul Paralel nu putea accepta o achitare. De la asa zisul prejudiciu de 115 milioane euro la achitare ar fi fost o prea mare lovitura de imagine. Judecatorul nu ma putea condamna cu expertize favorabile si fara probe. S-au facut presiuni pana cand au scos macar o condamnare cu suspendare.

Asta e dreptate?!?

Dosar 2310/118/2015 Tribunalul Constanta

- abuz in serviciu

Sunt acuzat ca am semnat contracte de vanzare cumparare pentru 2 terenuri a caror vanzare s-a dispus prin H.C.L.M. si prin intermediul comisiei de vanzare.

Precizez urmatoarele: procedura de vanzare a fost cea consacrata, H.C.L.M.-uri legale semnate de secretarul C.L. si contrasemnate de Prefect, comisie de vanzare mandata de C.L., evaluator selectat prin licitatie, notar si la final Primarul.

Mai mult, grotescul situatiei: pentru vanzarea unuia dintre terenuri am fost trimis in judecata cu aceleasi acuzatii in dosarul anterior si achitat de Curtea de Apel Bucuresti. Sunt judecat in doua instante, la Constanta si Bucuresti, pentru aceeasi speta. Cu toate acestea, procurorul m-a inculpat din nou si ma judec...

Tot in acest dosar, am fost trimis in judecata si pentru faptul ca nu as fi pus in posesie o persoana fizica, pe un teren pe care il castigase la o licitatie publica.

Precizez ca pentru aceasta fapta, am mai fost cercetat in anul 2010, Parchetul dispunand neinceperea urmaririi penale si ulterior Tribunalul Constanta a constatat legalitatea Ordonantei de neinceperea a urmarii penale.

Si totusi, m-au inculpat din nou si ma judec. Ca la nebuni!

Dosar 4453/1/2015 Inalta Curte de Casatie si Justitie

Sunt acuzat ca in 2007 am luat mita la Televiziunea Neptun pentru facilitarea emiterii a doua autorizatii de constructi pentru doua mall-uri. Precizez următoarele:

Autorizatiile sunt legale si necontestate de procuror. Una dintre autorizatii a fost semnata de viceprimar. Toti functionarii, inclusiv viceprimarul implicati in procedura de emitere au declarat in instanta ca nu am intervenit in nici un fel. Cei doi beneficiari au declarat in instanta ca nu ma cunosc, nu au interactionat cu mine, numele meu nici macar nu a fost mentionat vreodata in demersurile lor. La TV Neptun am detinut 5% din actiuni pana in anul 2002. Incepand de la presedintele CA pana la reporteri, contabili, directori etc. au declarat in instanta ca de cand am fost ales Primar nu am mai avut nici o legatura cu TV Neptun. Nici acum nu inteleg cum am luat presupusa mita...

Sunt acuzat de abuz in serviciu pentru ca in 2007 am initiat o H.C.L.M. pentru concesionarea serviciului de salubrizare, favorizand firma Polaris si luand mita reclama facuta de catre aceasta la TV Neptun.

Reprezentanţii Polaris au declarat in instanta ca nu au discutat niciodata cu mine despre contractul de salubrizare sau despre vreun contract de publicitate. Mai mult, au precizat ca aveau si obligatia impusa de lege sa faca publicitate in vederea educarii populatiei si a promovarii serviciilor prestate. Toti functionarii Primariei implicati in procedura de adoptare a H.C.L.M. si desfasurarea licitatiei au declarat in instanta ca nu am vorbit cu niciunul dintre ei pe subiectul in cauza. H.C.L.M.-ul a fost vizata pentru legalitate de secretarul C.L. si contrasemnata de Prefect, considerand-o legala, fapt confirmat si in instanta prin declaratii. Prin caietul de sarcini elaborat de functionari si votat de C.L., s-a cerut ca firmele participante sa prezinte in fizic, pe perioada licitatiei, utilajele si echipamentele necesare indeplinirii contractului. Aceasta conditie a fost considerata de DNA discriminatorie si imputata ca abuz in serviciu. Asemenea conditii au fost impuse si de multe alte autoritati locale, spre exemplu la Brasov, Arad, Rm. Valcea etc. Culmea, la Sibiu, primarul Iohannis a solicitat participantilor la licitatie sa se prezinte cu utilajele si sa salubrizeze timp de o saptamana sectoare din oras pe cheltuiala lor. Invocat acest aspect in instanta, Presedintele completului a declarat ca nu-l intereseaza!

În aceeasi idee sunt acuzat pentru valoarea preţurilor rezultate din licitaţie, deşi alte zeci de localităţi din România, inclusiv Bucureştiul, au preţurile mult mai mari.

Tipic jusţie Românească! Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă!

Aş mai putea da nenumarate alte exemple, dar nu există spaţiu şi timp.

Toate aspectele menţionate mai sus dovedesc că sunt o ţintă politică a Statului Paralel şi că în România nu am nicio şansă să beneficiez de o justiţie corectă, independentă, obiectivă şi imparţială. Pentru toate aceste motive am decis să solicit azil politic în Republica Madagascar. Atunci când în Romania va exista o justiţie reală, mă voi întoarce.

Radu Ştefan Mazare”

***** Știrea inițială

Fostul primar al municipiului Constanţa, Radu Mazăre, aflat sub control judiciar, s-ar afla în statul Madagascar, unde ar fi cerut azil politic, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres.

IGPR a informat că un bărbat aflat sub control judiciar, care nu s-a prezentat la poliţia din Constanţa pentru semnarea graficului de prezenţă, a informat ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic.Potrivit acestora, sâmbătă, în jurul orei 12,00, poliţiştii din cadrul Biroului Supravegherii Judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa s-au sesizat cu privire la faptul că un bărbat aflat în control judiciar, în baza unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu s-a prezentat pentru a semna în graficul de prezenţă.

După verificările efectuate, cel în cauză a informat ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar unde face demersuri pentru a obţine azil politic.

"Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara. Pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar, poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse", menţionează IGPR.

RISE Project a scris despre afacerile lui Radu Mazăre în insula Madagascar din sud-estul Africii. Aici, Mazăre ar fi investit bani ce ar fi provenit din fapte de corupție, într-un complex turistic, ridicat pe o plajă exotică ascunsă după o pădure tropicală. Radu Mazăre este judecat pentru cărupție în patru dosare penale.