Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost condamnat în România, în lipsă, la 8 ani de închisoare pentru evaziune fiscală și era dat în urmărire internațională.

„În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Serviciul Urmăriri al Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, Avraham Morgenstern, urmărit internațional de autoritățile române, a fost localizat și reținut, în cursul acestei nopți, în Buenos Aires - Argentina”, a anunțat Poliția Română. 

Potrivit autorității, operațiunea s-a derulat cu sprijinul Europol, Interpol si U.S. Marshall. „În momentul depistării, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documentele de identitate ale unui conațional. În prezent, se derulează procedura legală în astfel de situații”.

Avraham Morgenstern a fugit din România înainte de a fi condamnat pentru evaziune fiscală pentru că nu a înregistrat veniturile din trei contracte încheiate cu RAEDPP Constanța și o firmă și nici facturile fiscale aferente acestor venituri.

În aceeași zi în care afaceristul era condamnat, Poliția a anunțat că șeful Secției 6 și adjunctul lui au fost trecuți în funcții inferioare, iar polițistul însărcinat cu supravegherea judiciară este suspectat de favorizarea infractorului.