Amendamentul UDMR nu face decât să mute Secția specială pentru anchetarea magistraților la Parchetul General, susține vicepremierul Dan Barna. Premierul Florin Cîțu spune că soluția trebuie găsită în Parlament.

După ce Comisia de la Veneția a precizat că trebuie desființată SIIJ, coaliția de la București pare în impas. Declarațiile liderilor arată că problema desființării Secției Speciale se află chiar în interiorul coaliției, și nu Parlamentul e neapărat de vină pentru tergiversarea procesului.

"A fost o discuție lungă pe actualul blocaj legat de desființarea SIIJ. Am analizat împreună cu colegii din Biroul Național toate variantele posibile. Concluzia este una foste clară: amendamentul UDMR care se află în momentul de față în comisia de la Senat este unul care nu desființează SIIJ. Amendamentul UDMR nu face decât să mute Secția specială dedicată magistraților la Parchetul General. Nu ne putem permite, ca stat, să transmitem acest mesaj de reformă ca și glumă, prin care, în loc să desființăm SIIJ, pur și simplu schimbăm eticheta de pe ușă și adresa de pe cartea de vizită și mutăm o secție specială dedicată tot magistraților, o mutăm la Parchetul General”, a declarat luni Dan Barna.

El a adăugat că ”amendamentul toxic” al UDMR e de neacceptat și atâta timp cât în coaliție nu se găsește o soluție, e ”prematură și nefuncțională” o sesiune extraordinară a Parlamentului. 

Duminică, ministrul justiției, Stelian Ion, a precizat pentru prima dată, în mod clar, de ce se tergiversează desființarea SIIJ, deși a fost o promisiune fermă în campania electorală.

"O să o spun abrupt, ca să nu ne învârtim în jurul cozii: n-am desființat-o pentru că o parte dintre cei care sunt acum în coaliție erau, la acel moment al înființării, de partea cealaltă, alături de PSD, adică UDMR. A votat și înființarea SIIJ, a votat și legile Justiției varianta Iordache, a votat și Codul penal și cel de procedură penală. Odată ce s-a încheiat acel capitol trecem deoparte și încercăm să creăm ceva nou și sperând cumva că o să își schimbe atitudinea și abordarea față de justiție, față de lupta anticorupție. Parțial, am avut semnale că acest lucru se întâmplă, pentru că s-a semnat un program de guvernare în care la capitolul Justiție era clar stabilită prima măsură pe termen scurt desființarea Secției speciale, la un punct mai jos era refacerea competenței DNA pe ce privea infracțiunile de corupție săvârșite de magistrați. De aceea am și acceptat mandatul de ministru al Justiției, pentru că este un program foarte bine articulat", a declarat Stelian Ion, la Prima TV.

Întrebat dacă s-ar putea rupe coaliția din cauza refuzului UDMR de a accepta forma venită de la Guvern privind SIIJ, premierul Florin Cîțu a declarat că soluția trebuie găsită în Parlament:

"Aceste lucruri trebuie discutate acum și soluția trebuie găsită în Parlamentul României. Guvernul României a adoptat un proiect de lege prin care a desființat SIIJ. Ministerul justiției trebuie să susțină Parlamentul și coaliția să găsească o soluție ca să trecem peste acest moment".

Liderul senatorilor liberali Virgil Guran, a declarat luni, la Digi24, că desființarea SIIJ nu este o urgență, iar varianta UDMR "are multe elemente logice". 

"Continuăm discuțiile pe această temă. Toate formațiunile politice sunt hotărâte să desființeze secția specială. Urmează să cădem asupra unei formule consensuale cu privire la forma în care desființăm SIIJ”, a declarat președintele PNL Ludovic Orban, adăugând că se caută ”o soluție consensuală”/ 

Orban a mai spus că nu s-a discutat în coaliție despre varianta ordonanței de urgență sau a asumării răspunderii.