Fostul premier Emil Boc și foștii miniștri Adriean Videanu și Ion Ariton sunt citați, joi dimineață, la DNA Ploiești, pentru a fi audiați în calitate de martori în dosarul în care Vasile Blaga este cercetat pentru fapte de corupție.

În acest dosar, fostul copreședinte al PNL este anchetat pentru fapte legate de finanțarea campaniei electorale.

La intrarea în sediul DNA Ploiești, Ariton a declarat că s-a prezentat în calitate de maror, fără a da alte detalii în legătură cu dosarul în care a fost citat.

Adriean Videanu nu a dorit să facă niciun fel de declarații.

Surse judiciare, citate de News.ro, au declarat că foștii lideri ai PDL au fost citați ca martori de procurorii anticorupție, pentru a da explicații în legătură cu modul în care a fost finanțată campania electorală derulată de acest partid, în același dosar în care Vasile Blaga este urmărit penal pentru trafic de influență.

Fostul lider al PNL Vasile Blaga s-a prezentat din nou, marți la DNA Ploiești, unde a fost chemat pentru a i se aduce la cunoștință faptul că procurorii au pus sechestru asupra unei părți din averea sa.

Anterior, procurorii au pus sub sechestru și bunuri care aparțin fostului primar al orașului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, acesta fiind scos din penitenciar săptămâna trecută și adus la DNA Ploiești pentru îndeplinirea formalităților privind instituirea sechestrului.

Pe 28 septembrie, Vasile Blaga a fost citat la DNA Ploiești, iar ulterior procurorii anticorupție au început urmărirea penală în cazul său și l-au pus sub control judiciar, pentru trafic de influență, faptă pe care ar fi comis-o în perioada 2011 - 2012, când era secretar general al PDL. 

În același dosar sunt urmăriți penal fostul primar din Piatra Neamț Gheorghe Ștefan și omul de afaceri Horațiu Bruno Berdilă.

Potrivit procurorilor, în perioada 2011 - 2012, Blaga ar fi primit în trei rânduri, printr-un interpus, suma totală de 200.000 de euro, precum și 500.000 de euro de la fostul primar Gheorghe Ștefan.

Acesta l-ar fi informat atunci pe Blaga că vrea să obțină bani pentru PDL prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei. Compania națională ar fi încheiat contracte de achiziții servicii și produse IT, prin licitații trucate, cu firma lui Horațiu Berdilă, iar acesta ar fi transferat la PDL, din acele contracte, între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat.

În acest fel, Gheorghe Ștefan ar fi primit pentru el și pentru PDL aproximativ 25 de milioane de lei, potrivit procurorilor.

"Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Ștefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare”, au scris procurorii DNA Ploiești în ordonanța prin care s-a dispus efectuarea urmăririi penale față de cei trei suspecți.