Procurorul-șef al DNA, Crin Bologa, a afirmat joi că instituția nu-și poate derula activitatea în bune condiții cu banii alocați în proiectul de buget, așa că își pune speranțele în rectificări bugetare.

Direcția Națională Anticorupție a cerut pentru serviciul tehnic un buget de 30 de milioane de lei, iar în proiectul de buget sunt alocate 6 milioane de lei.

”Bugetul nostru trece prin bugetul Ministerului public și, probabil, Executivul a apreciat să ne aloce o sumă redusă față de ceea ce am cerut, pentru ca în cursul anului 2021 să se vină cu rectificări bugetare. Așa cum arată proiectul de buget, noi nu ne putem desfășura activitatea în bune condiții. Dar se pare că în cazul tuturor instituțiilor e la fel și atunci noi înțelegem și situația asta”, a afirmat Bologa în cadrul conferinței în care a prezentat raportul de activitate pe 2020.

Crin Bologa a mai spus că anul trecut DNA a avut un minus de 45 de procurori: ”Ne-am desfășurat activitatea cu un procent de aproximativ 70% din personal, cel mai mic procent de ocupare a funcțiilor de procurori din Ministerul public și, din păcate, ne îndreptăm spre un procent de 60%”.

El a atras atenția și asupra ”modificărilor nocive” ale Legilor Justiției, precizând că, dacă nu vor fi înlăturate de urgență, ”va fi foarte greu să ne desfășurăm activitatea”.