Curtea Constituțională a decis marți că mai multe dispoziții din Legea 303/2004 privind statutul magistraților sunt neconstituționale și a cerut redefinirea erorii judiciare și a relei credințe, dar și a gravei neglijențe.

"După o ședință maratonică, mai exact care a durat cam cât două maratoane, am reușit să ne pronunțăm cu privire la Legea referitoare la Statutul magistraților. Soluțiile au fost de respingere ca inadmisibile a unor texte, care se referă la nemotivarea criticilor. Am admis o serie de critici care vizează critici intrinseci privitoare la mai multe texte din cuprinsul legii”, a declarat președintele CCR, Valer Dorneanu, relatează Mediafax.

Dorneanu a arătat că multe dintre dispozițiile legii în cauză au fost declarate neconstituționale.

Președintele Curții Constituționale a mai declarat că unele dintre criticile admise au vizat mai ales răspunderea magistraților: "Au fost admise (aceste critici - n.r.) și am cerut redefinirea erorii judiciare, a relei credințe și a gravei neglijențe. Pentru altă serie de texte am respins ca neîntemeiate criticile".

Legea va fi retrimisă la Parlament pentru punerea în acord cu deciziile CCR.

Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor este una dintre cele trei legi ale Justiției modificate la finalul lui 2017 în Parlament.

Săptămâna trecută, Curtea Constituțională a admis câteva obiecții formulate de ICCJ și de USR, dar a păstrat în lege cele mai controversate modificări din legea organizării judiciare.

Dorneanu a anunțat marți că CCR a amânat dezbaterea privind criticile aduse Legii referitoare la cea de-a treia lege, cea privind funcționarea CSM, pentru 13 februarie.