Ministerul Justiției a emis un comunicat sec în care arăta doar că Toader și Timmermans au avut un schimb de opinii. Numărul doi din Comisia Europeană a avut, însă, mai multe de spus despre această întâlnire.

UPDATE Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a susținut miercuri o conferință de presă în care a detaliat, în cele din urmă, discuțiile cu Frans Timmermans legat de raoortul MCV.

"În primul rând, prima temă: evoluțiile înregistrate în îndeplinirea celor 12 recomandări din MCV - aceasta și în așteptarea faptului că urmează să fie redactat și publicat raportul intermediar privind stadiul îndeplinirii fiecăreia din cele 12 recomandări ale MCV-ului. În urma discuției, după ce am prezentat fiecare recomandare, conținutul acesteia, conținutul acestora, ceea ce s-a realizat de către toți factorii implicați, ceea ce știm cu toții că mai avem de realizat, personal, exprim convingerea că va fi un raport de parcurs intermediar, un raport echilibrat, obiectiv, care să constate respectivele evoluții, repet, în îndeplinirea fiecăreia dintre cele 12 recomandări", a declarat Toader.

***** Știrea inițială

„Cei doi oficiali au avut un schimb de opinii cu privire la stadiul îndeplinirii recomandărilor din cadrul MCV. Ministrul justiției a prezentat în detaliu stadiul procedurii interne și evoluțiile în ceea ce privește modificarea legilor justiției”, sună sec comunicatul Ministerului Justiției.

Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, a dat, însă, mai multe detalii interesante despre ce i-a recomandat ministrului Justiției, detalii despre care Tudorel Toader nu a suflat o vorbă.

Conform Politico, Timmermans i-a spus lui Toader că ar fi bine ca experții constituționali internaționali ar trebui să se pronunțe în legătură cu propunerile de modificare a legilor justiției din România.

Cu alte cuvinte, vicepreședintele Comisiei Europene i-a reamintit lui Tudorel Toader cât de importante sunt opiniile Comisiei de la Veneția în acest caz.

„Am vorbit despre consultarea Comisiei de la Veneția cu privire la numirea procurorilor de rang înalt", a confirmat Tudorel Toader pentru Politico, după întâlnire.

Amintim că Tudorel Toader a pasat proiectele controversate de modificare a legilor Justiției unui grup de parlamentari, printre care Florin Iordache, Nicolae Șerban, Eugen Nicolicea și Robert Cazanciuc.